Contre pe buget, la Consiliul Județean Vaslui

Joi, 18 iulie, în ședința Consiliului Județean Vaslui, unul din proiectele de hotărâre, legat de repartizarea către primării a fondului aflat la dispoziția CJ din impozitul pe venit pe anul 2019, a iscat vii nemulțumiri printre consilierii liberali. Aceștia au acuzat conducerea Consiliului Județean că a alocat discreționar bugetul disponibil, favorizând comunele cu primari PSD. Cele opt amendamente propuse de liberali au fost response, cu precizarea că solicitările vor fi analizate și amendamentele se vor regăsi în proiectele de hotărâri din ședința lunii viitoare. În paralel, au fost aprobate alte patru amendamente.

 

Proiectul de hotărâre al CJ, propus  spre aprobare  consilierilor județeni prevedea repartizarea sumei de 2,627 milioane lei  unui număr de 13 primării, care au solicitat fonduri prin adrese în care era menționată nevoia banilor pentru realizarea unor proiecte locale.

Astfel, au fost alocați 50.000 lei  Primăriei Arsura, pentru repararea unor poduri afectate de inundații, 350.000 lei comunei Bogdănești, pentru modernizarea unui drum comunal în lungime de 5 km și pentru repararea sălilor de clasă, 100.000 lei a primit Primăria Delești, pentru achitarea indemnizațiilor persoanelor cu handicap, 250.000 lei au fost alocați comunei Drânceni pentru construirea unor puțuri forate necesare alimentării cu apă a locuitorilor din zonă, către Duda-Epureni au fost redirecționați 200.000 lei, pentrumodernizarea unui drum communal, tot 200.000 lei vor ajunge la Epureni, pentru cachiziția unui tractor cu remorcă și pentru modernizarea unui drum, Laza a primit 100.000 lei pentru cofințarea unui proiect ce vizează modernizarea străzii principale DN2F-Ravena Laza, primăriei Muntenii de Jos i s-au alocat 150.000 lei, pentru extinderea rețelei electrice, modernizarea unui drum și documentații tehnice, comuna Oșești a primit 300.000 lei pentru construirea unei grădinițe și pentru cheltuielile legate de persoanele cu handicap, și tot pentru  achitarea indemnizațiilor persoanelor cu handicap, dar și a asistenților personali, a fost alocată suma de 100.000 lei Primăriei Poienești. Primăriei Ștefan cel Mare i s-au alocat 200.000 lei pentru finalizarea investițiilor la Școala Bârzești și la o bază sportivă, în timp ce Primăria Vulturești a primit 127.000 lei pentru alimementarea cu energie electrică a rezervorului de apă și a stației de clorinare din Buhăiești. Cea mai mare sumă, 500.000 lei, a fost alocată comunei Zorleni, pentru  achitarea unor cheltuieli neeligibile  aferente proiectelor cu finanțare europeană.

Primul care a intervenit și a propus introducerea unor amendamente a fost consilierul PSD Gheorghe Croitoru. Acesta a solicitat 100.000 lei pentru Primăria de la Bogdana (condusă de un primar PNL), necesari pentru pietruirea unui drum, dar și 300.000 lei pentru  realizarea unor proiecte în comuna Ciocani. ”Pentru drumurile care sunt acolo, Primăria Bogdana a cerut o sumă foarte mică, pentru pietruire. Am fost zilele acestea acolo și am constat că se impune asfaltarea acelor sectoare de drum cu probleme. I-am promis primarului susținere pentru asfaltarea drumurilor din zona Lacul Babei-Oprișița (…) Dealtfel, când vine vorba de drumuri, toată lumea se activează! Cu cât se construiește mai mult, cu atât, ce rămâne devine mai strigent. Eu imi doresc ca cine va veni în următorul mandate să poată spune la final că a reușit să modernizeze, în totalitate, toate drumurile județene și comunale din județ” a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Al doilea set de două amendamente, a fost propus de vicepreședintele CJ, Vasile Mariciuc. Acesta a cerut suplimentarea sumei alocate cu 250.000 lei, pentru modernizarea unor drumuri, pentru Primăria  Banca, (condusă tot de un primar PNL) și cu 200.000 lei pentru construirea unui cămin Cultural la Miclești.

Gruparea consilierilor liberali nu s-a declarat însă mulțumită de modul în care au fost repartizate sumele,  considerând că ar fi fost corectă alocarea unui procent de 30% din fonduri către primăriile conduse de aleși PNL.

“Domnule președinte, suntem obligați să vă atragem atenția că aceste alocări nu respectă un principiu corect și echidistant pentru toți primarii, în special pentru primarii PNL, care primesc cele mai mici finanțări. La începutul anului, v-am propus ca suma de 28 de milioane de lei să se împartă  între toți primarii, în funcție de mărime, suprafață  și populație, asa cum s-a făcut în alte județe,  însă dumneavoastră v-ați împotrivit. Vasluiul este singurul județ din țară în care banii de la impozitul pe venit se împart discreționar de către conducerea Consiliului Județean. Unitățile administrativ teritoriale vasluiene, care au în fruntea lor primari PNL, au fost și sunt nedreptățite la alocările bugetare. Spre exemplu, la prima împărțire, din cele 13 primãrii doar două au fost ale PNL, adică sub 10% din total alocare. La a doua alocare, din 39 de primãrii doar două erau liberale, suma alocată pentru comunitățile conduse de primari PNL fiind de 1,7%. Acum, aceeași situație: din cele 13 primării propuse, doar două  sunt cu primari liberali, adică un total de 7,6%. Nu respectați deloc algoritmul politic din CJ, unde liberalii reprezintã 30% din total consilieri. La proiectul de hotărâre de astăzi  ne spuneți că toate sumele se dau în baza solicitărilor primarilor. Sunt și primari PNL care au nevoie de bani pentru grădinițe, pentru baze sportive sau alimentări cu apă. Nu uitați că locuitorii din comunele cu primari PNL sunt și ei cetățeni ai județului Vaslui, deși pare că îi discriminați”, a spus Gelu Veziteu, consilier judetean PNL.

Acesta a prezentat o listă cu opt amendamente, solicitând finanțare  pentru opt primării PNL:  200.000 lei pentru realizarea unui drum în localitatea Blănaru, pentru Primăria Bogdana, 138 lei pentru achitarea aeratelor către furnizori pentru Primăria Alexandru Vlahuță,

159.000 lei pentru  cofinanțarea unui proiect de  construire a unei grădinițe și pentru decolmatarea râului Bârlad pentru Primăria Oltenești, 290.000 lei pentru mai multe lucrări pentru Boțești, 240.000 lei pentru plata unor facturi la energia electric și cofinanțarea unor proecte la Grivița, 200.000 lei pentru Tăcuta, 200.000 lei pentru alimentare cu apă și construcție pod la Pungești și 200.000 lei pentru extinderea rețelei de apă la Vetrișoaia.

La final, amendamentele propuse de consilierii PSd au fost votate, cele propuse de tabăra PNL au fost respinse, la solicitarea  lui Dumitru Buzatu :  “Propun respingerea amendamentelor depuse de colegii de la PNL, cu precizarea că le vom analiza și le vom introduce pe ordinea de zi în  ședinta din 16 august”.

Consilierii au primit asigurări și din partea vicepreședintelui CJ, Ciprian Trifan, care a subliniat faptul că ”bugetul de care vom dispune în luna august, vor permite o alocare mai ”aerată” către toate primăriile care depun solicitări, justificate, pentru alocarea unor  fonduri”.

(Mihaela Zărnescu)