Concurs județean de fotografie „Datini și obiceiuri de iarnă de la Vaslui”

Centrul Județean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT)Vaslui organizează prima ediție a Concursului județean de fotografie Ipostaze etnografice – Datini și obiceiuri de iarnă în județul Vaslui, cu prilejul celei de a XXXV-a ediții a festivalului Datini și obiceiuri de iarnă de la Vaslui.

afis-concurs-fotoAvând drept obiective cercetarea, cunoașterea și promovarea specificului etnografic al zonei noastre, concursul se va desfășura pe o singură secțiune, cu fotografii executate doar în cadrul festivalului menționat, care se va desfășura în data de 18 decembrie a.c., după următorul program:
Orele 9.00 – 10.00: întrunirea formațiilor în Parcul Copou.
Orele 10.00 ­– 11.00: parada formațiilor pe traseul Parcul Copou – Str. Mihail Kogălniceanu – Str. Nicolae Iorga – Str. Victoriei – Str. Ștefan cel Mare – Centrul Civic.
Orele 11:00 – 19:00: desfășurarea festivalului.
Fiecare autor va trimite cel mult 10 lucrări, numerotate de la 1 la 10, alb-negru sau color la alegere, pe adresa de e-mail a Centrului: cultura@cjcpctvs.ro sau pe suport electronic la sediul instituției, Str. Ștefan cel Mare, Nr. 79, cam. 517, Vaslui, cod 730168 până la data de 21 decembrie 2016, ora 15:00. Fotografiile trimise trebuie să aibă minimum 8 MP. Fotografiile pot fi editate/procesate astfel: contrast, luminozitate, saturație, nivele de culoare și crop. Orice altă intervenție în afara celor enumerate duce la descalificarea lucrării. Nu sunt acceptate imaginile care conțin publicitate, materiale promo, sigle sau branduri și watermark. O fotografie poate concura la toate secțiunile concursului, dar nu poate fi premiată decât pentru una dintre acestea, cea cu valoarea cea mai mare din punct de vedere financiar. Având în vedere că un concurent participă cu zece lucrări, acesta poate avea mai multe fotografii premiate.
Ierarhia în cadrul concursului va fi realizată de un juriu de specialitate.
Lucrările primite vor rămâne în patrimoniul Centrului Culturii Tradiționale Vaslui. Fiecare expozant trebuie să dețină drepturile de autor asupra fotografiilor trimise, cedând organizatorului dreptul de a le utiliza în scopul promovării în cadrul unor expoziții, albume și pe contul de facebook al instituției, precizând întotdeauna numele autorilor fotografiei, fără vreo pretenție de ordin financiar din partea acestora.
Organizatorii concursului nu răspund pentru eventualele încălcări ale Legii Nr.8 din 1996, privind drepturile de autor de către participanți.
În cazul în care concurentul are vârsta sub 18 ani, participarea la concurs este condiționată de acordul părintelui sau a ocrotitorului legal conform legislației. Astfel, răspunderea pentru fotografiile trimise precum și pentru orice consecință ce ar putea decurge din participarea la acest concurs va reveni părintelui sau ocrotitorului legal.
Se vor acorda premii în bani și diplome de participare din partea instituției organizatoare, fondul de premiere fiind de 5.500 de lei.
Premii:
Locul I – 1.200 lei
Locul II – 800 lei
Locul III – 400 lei
Se vor acorda trei mențiuni a câte 100 de lei.
Premii speciale:
Cea mai bună fotografie alb-negru:
Locul I – 500 lei
Locul II – 300 lei
Locul III – 200 lei
Cel mai bun portret – 600 lei
Cea mai expresivă fotografie– 600 lei
Cea mai bună fotografie din punct de vedere tehnic – 600 lei
Juriul poate decide dacă acordă sau nu toate premiile.
Premierea lucrărilor câștigătoare va avea loc în data de 23 decembrie 2016, ora 13:00, în sala Ștefan cel Mare din cadrul Consiliului Județean Vaslui.
Informații suplimentare se pot obține la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, str. Ștefan cel Mare, nr. 79, cam. 517, tel. 0335/401167, e-mail: cultura@cjcpctvs.ro, persoană de contact: Lucian-Valeriu Lefter.
Trimiterea lucrărilor presupune acceptarea tuturor condițiilor din regulament. Lucrările premiate vor face parte dintr-o expoziție care va fi organizată ulterior.
Înscrierea se va face în intervalul 1 decembrie – 15 decembrie printr-un formular de înscriere online, pe mailul indicat sau pe adresa de facebook a instituției:
http://www.facebook.com/centrulculturiitraditionale.vaslui
Nu se percepe taxă de înscriere.
Programul concursului:
– 19 decembrie, ora 10.00 – 21 decembrie 2016, ora 15:00, primirea lucrărilor;
– 22 decembrie 2016, jurizarea lucrărilor;
– 23 decembrie 2016, premierea lucrărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.