Ce trebuie să facă un copil care este agresat ? 

Zilele acestea, polițiștii Serviciului Rutier, Biroului Siguranța Școlară și ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui, au derulat activități de informare și educativ-preventive, în mai multe unități de învățământ de pe raza județului Vaslui, în cadrul activităților derulate cu ocazia Săptămânii Altfel. 

În perioada 6 – 8 noiembrie 2023, polițiștii vasluieni au mers în vizită la Școala Gimnazială nr. 5 „Ștefan cel Mare” Vaslui, Școala Gimnazială nr. 10 „Mihail Sadoveanu” Vaslui și Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” Vaslui, fiind derulate activități în cadrul proiectelor naționale „Plecatul de acasă nu este o soluție!”, derulat în parteneriat cu Asociația Telefonul Copilului, „Fără discriminare!” și ” Ia atitudine și să spună STOP Violenței!

Obiectivul vizat prin desfășurarea activităților cu caracter preventiv, în unitățile de învățământ, a fost creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate plecărilor voluntare din familie și centrele de protecție. combaterea consumului ilicit de droguri și substanțe psihoactive, prevenirea implicării elevilor în săvârșirea de infracțiuni comise cu violență în mediul școlar, conștientizarea regimului juridic al răspunderii penale aplicabile minorului, combaterea absenteismului școlar precum și creșterea gradului de informare într-un domeniu sensibil la nivelul societății, respectiv prevenirea discriminării, precum și formarea unor comportamente non-discriminatorii, inclusiv în mediul online.

   Bullying-ul este considerat o formă de violență fizică și psihologică, o conduită intenționată care vizează producerea unor prejudicii (rănire, distrugere, daune) unor persoane, cu diferite cauze, care determină noi forme de violență.

                  Ce trebuie să facă un copil care este agresat ? 

  • Să ignore comportamentul de agresare (doar în faza inițială);
  • Să reacționeze într-o manieră fermă și să adopte un comportament asertiv, fără a reacționa fizic sau verbal prin injurii;
  • Să se distanțeze de situația și locul respectiv;
  • Să se asigure de protecție (solicitarea ajutorului).

Totodată, s-a urmărit informarea și conștientizarea elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal, cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe psihoactive și le-au fost transmise recomandări și sfaturi preventive referitoare la necesitatea respectării programului școlar și a conduitei în societate.

Polițiștii le-au recomandat elevilor să adopte o atitudine pozitivă, non-conflictuală, explicându-le, într-un limbaj adecvat segmentului lor de vârstă, că este important să  Ia atitudine și să spună STOP Violenței!

Polițiștii rutieri le-au transmis elevilor recomandări preventive referitoare la mersul cu motociclete, trotinete, biciclete, sau cu rolele, precum și la comportamentul pe care trebuie să îl aibă dacă participă la trafic, în calitate de pietoni și s-au putut familiariza cu indicatoarele rutiere și regulile de circulație pe drumurile publice. 

Tinerii au putut afla prevederile legislative ce reglementează substanțele interzise și instituțiile cărora le putem solicita sprijin în vederea acordării serviciilor de consiliere și asistență pentru persoanele consumatoare de droguri.

 De asemenea, în cadrul activității au fost transmise mesaje preventive în vederea creșterii gradului de informare cu privire la necesitatea implicării în prevenirea situațiilor în care copiii pot deveni victime sau autori ale unor infracțiuni și au fost expuse consecințele pe care le are apelul fals la S.N.U.A.U. 112.

Nu au lipsit discuțiile despre prevenirea disparițiilor de minori și despre siguranța în mediul online.

Recomandări pentru elevi în vederea prevenirii violenţei în şcoli:

–        Fiţi atenţi atunci când vă alegeţi prietenii! Evitaţi prietenia persoanelor violente, sau conflictuale!

–        Nu vă lăsaţi influenţaţi de ceilalţi! Analizaţi singuri riscurile la care vă expuneţi pe baza educaţiei primite şi a propriei experienţe!

–        Daca vreun coleg sau prieten vă roagă să faceţi ceva cu care voi nu sunteţi de acord, refuzaţi categoric, indiferent de promisiunile sau ameninţările primite;

–        Spuneţi-le prietenilor voştri să nu răspundă cu violenţă la provocările altor grupuri şi atrageţi-le atenţia asupra consecinţelor comiterii de fapte antisociale!

–        Când sunteţi jigniţi sau victime ale comportamentului violent al unor colegi sau al persoanelor din anturaj, anunţaţi profesorii, părinţii şi poliţia, pentru a fi ajutaţi;

–        Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute, pentru a nu fi manipulaţi să comiteţi infracţiuni sau să deveniţi victima acestora!

Cei mici au fost dornici să vadă îndeaproape laboratorul mobil de educație rutieră și s-au putut familiariza cu indicatoarele rutiere și regulile de circulație pe drumurile publice. 

Pe parcursul activităților, cei mici au răspuns pozitiv la activitățile prin care au fost simulate diverse situații întâlnite în trafic, învâțând cum să se asigure din ambele părți atunci când traversează strada și semnificația culorilor semaforului, conștientizând totodată și importanța respectării regulilor de circulație.

Au fost abordate și aspecte referitoare la măsurile preventive pe care preșcolarii trebuie să le urmeze acasă, la grădiniță și pe stradă. 

Polițiștii au prezentat pe parcursul întâlnirii și un set de reguli de circulație, pentru prevenirea accidentelor rutiere, spre exemplu:

  • Deplasarea în calitate de pieton pe drumurile publice se efectuează doar pe trotuare, iar în locurile unde acestea lipsesc, pe acostamente, alei laterale, iar în cazul în care toate acestea nu sunt prezente, deplasarea va fi făcută pe partea stângă a străzii, cât mai aproape de marginea acesteia. 
  • Traversarea străzii se va efectua doar prin locurile special amenajate, semnalizate cu indicatoare sau marcaje cu semnificația ”Trecere pentru pietoni” sau, în lipsa acestora, pe la colțul străzii, în ambele cazuri după o temeinică și prealabilă asigurare;
  • Asigură-te în stânga și în dreapta de fiecare dată când traversezi strada.

Reamintim că:

 Asigurarea unui mediu școlar sigur, protejat de diferitele forme de manifestare a criminalității, este o prioritate pentru Poliția Română, mai ales că siguranţa şcolară constituie una dintre principalele condiţii pentru existenţa unui învăţământ de calitate. 

Activitățile preventive derulate de structurile de poliție urmăresc creșterea nivelului de siguranță a elevilor din unitățile de învățământ de la nivelul județului Vaslui și totodată eficientizarea modului de acțiune în domeniul prevenirii violenței fizice și psihologice (bullying) care se pot manifesta în unitățile de învățământ preuniversitar. 

În acest context, prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile în incinta unităţilor de învăţământ şi zona adiacentă, absenteismului și abandonului școlar (primii pași spre delincvența juvenilă),constituie o preocupare prioritară la nivelul instituţiilor statului român având atribuţii legale în domeniu, autorităţi centrale şi locale, poliţie şi jandarmerie, situaţii de urgenţă, toate urmărind prin demersurile lor să vină în sprijinul şcolii, părinţilor şi elevilor.

Activitățile de prevenire și informare cu privire la riscurile asociate consumului de droguri, riscului rutier, delicvenței juvenile, bullying-ului și siguranței minorilor, vor fi continuate în perioada următoare.