“Campion” la condus fără permis! Polițiștii l-au prins de cinci ori la volan!

Un tânăr de 25 de ani, se poate lăuda cu un “palmares” impresionant! Șofer înnăscut, tânărul a considerat că nu ar mai avea nevoie de permis, așadar a condus pe drumurile județului, ori de câte ori a avut ocazia. De patru ori l-au oprit polițiștii, s-a ales cu dosar penal de fiecare dată, dar nu s-a lăsat! Marți, pe 27 iunie, a dat din nou nas în nas cu legea.

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși, din cadrul Poliției Municipiului Huși,  au reținut un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din comuna Boțești,  județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunii ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”. 

Marți, 27 iunie, ora 19:30, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Boțești, pe drumul județean DJ244E, au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire, prin folosirea semnalelor luminoase și sonore ale autospecialei de poliție, față de un un autoturism înmatriculat în străinătate, condus de către un bărbat de 25 ani, din aceeași localitate.

Acesta nu s-ar fi conformat, continuându-și deplasarea spre extravilanul localității Boțești, încercând să se sustragă activității de control. S-a procedat la urmărirea autoturismului, reușindu-se interceptarea acestuia, după parcurgerea unei distanțe de aproximativ 5  kilometri.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că bărbatul aflat la volanul autoturismului nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, autoturismul nu deținea inspecție tehnică periodică valabilă și nici asigurare de răspundere civilă auto.

Totodată, bărbatul este trimis în judecată, pentru savârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” în alte 4 situații, infracțiunile fiind săvârșite în perioada 2019 – 2021.

În data de 30 iunie 2021, în baza probatoriului administrat, polițiștii hușeni l-au reținut pe bărbat, pentru o perioadă de 24 ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Judecătoriei Huși, care a dispus măsura preventivă  a arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.