Campanie de vaccinare anti COVID-19 pentru adolescenți, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului

Cu  ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Direcția de Sănătate Publică Vaslui în parteneriat cu autoritățile locale desfășoară o campanie de vaccinare anti COVID-19 care se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 – 18 ani.

Imunizarea se va desfășura cu vaccinul produs de compania PfizerBionTech, în perioada 31.05.2021, ora 8:00 – 01.06.2021, ora 24:00, în următoarele centre de vaccinare:

  • Clubul Pensionarilor Vaslui, str. Donici, nr. 4 – tel: 0754082877;
  • Cinema Cityplex Victoria Bârlad, str. Republicii, nr 250 – tel: 0754082873;
  • Sala de Sport Huși, str. Al. I. Cuza, nr 12 – tel: 0754084153/ 0754082876.

Tinerii vor avea prioritate în centrele de vaccinare și vor fi însoțiți de un aparținător, având asupra lor cartea de identitate.

Vaccinarea împotriva COVID-19 este gratuită și voluntară.