Bătrână terorizată de propriul fiu! Nu a ajutat-o nici ordinul de protecție

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești, au reținut un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din satul Valea Mare, orașul Negrești, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de nerespectare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

La data de 14 august 2023, ora 06.04, Poliția Orașului Negrești a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, de către o femeie, în vârstă de 75 de ani, din localitatea Valea Mare, orașul Negrești, cu privire la faptul că, în aceeași zi, fiul său ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordin de protecție împotriva sa, pătrunzând fără drept în locuința persoanei vătămate din localitatea Valea Mare.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești au stabilit că, la data de 20 iunie 2023, Judecătoria Vaslui a emis împotriva bărbatului de 50 de ani un ordin de protecție, pe o perioadă de 6 luni, prin care acesta era obligat să păstreze o distanță de minim 200 de metri față de mama sa și față de locuința acesteia.

 Cercetările au evidențiat și faptul că, acesta ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție, atât la data sesizării, 14 august 2023, dar și la data de 21 iunie 2023.

Astfel, la data de 14 august 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore. 

Acesta a fost prezentat la data de 15 august 2023 Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.