Bârlad: Ambulanță în misiune, lovită de un șofer neatent
O autospecială a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, a fost implicată astăzi într-un accident de circulație, la intrarea în Bârlad dinspre Tecuci, în zona depozitelor.
O ambulanță tip C2, cu medic, care se deplasa spre un caz, cu semnale luminoase și acustice în funcțiune, a fost izbită în plin de un autoturism, care nu a acordat prioritate! Cadrele medicale de pe ambulanță au suferit un șoc, dar nu au suferit leziuni.
Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, dr. Daniel Ungureanu, ambulanța era alocată la un COD ROȘU, în cazul unui pacient inconștient, căzut de la înălțime. O altă ambulanţă a fost trimisă la locul intervenţiei, unde s-a constatat că un bărbat căzuse de pe o scară după ce făcuse o criză de epilepsie. Acesta a primit îngrijiri medicale şi se află în afara oricărui pericol.
FOTO – Arhivă