Articole pirotehnice confiscate

În această perioadă polițiștii vasluieni desfășoară activităţi specifice în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale pentru identificarea persoanele fizice neautorizate care comercializează ambulant articole pirotehnice precum și pentru constatarea oricăror fapte care contravin legislației în domeniul articolelor pirotehnice.

În urma activităților desfășurate în cadrul acțiunii „Foc de Artificii”, polițiștii au întocmit dosare penale persoanelor care nu au respectat prevederile legale care reglementează operațiunile cu articolele pirotehnice.

Doi bărbați, în vârstă de 39, respectiv 60 ani, ambii din municipiul Bârlad  au fost depistați de polițiști ai Biroului de Ordine Publică Bârlad și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vaslui, în zona pieței Sfântul Ilie. Cei doi comercializau fără drept petarde din categoria T 2. Asupra acestora au fost găsite 80 cutii cu 4800 petarde, bunuri care au fost ridicate în vederea cercetărilor. Pe numele celor două persoane a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Polițiștii Posturilor de Poliție Codaești și Tăcuta au efectuat un control la autovehiculul condus de un tânăr, în vârstă de 19 ani, pe raza comunei Tăcuta. Au fost ridicate în vederea cercetărilor obiecte pirotehnice deținute fără drept (petarde). În cauză a fost întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

În urma unui control efectuat de către polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase și specialiști ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui, la punctul de lucru al unei societăți comerciale din municipiul Vaslui  au fost descoperite peste 1600 articole  pirotehnice destinate comercializării, deținute ilegal sau care nu avea inscripţionate în limba română categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

Reamintim faptul că Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive prevede pedeapsa cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă pentru orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani, comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.