Arcăleanu vs Tătaru! Nelu Tătaru, acuzat că ar conduce PNL Vaslui în mod dictatorial
Într-o conferință de presă susținută ieri, Marius Arcăleanu și-a anunțat candidatura la funcția de președinte al organizației județene a PNL Vaslui. Acesta va lupta împotriva actualului președinte, fostul ministru al sănătății, Nelu Tătaru. Arcăleanu l-a acuzat pe liderul PNL Vaslui că nu comunică cu membrii organizaţiei pe care o conduce, că este interesat doar de funcţii la nivel central şi că ar fi manipulat de administratorul unui ziar local, care diseminează informații false și atacuri publice la adresa sa.
„Cred că, de prea mult timp, viața internă a PNL Vaslui este influențată, chiar dominată, de persoane care nu sunt membre ale PNL, nu au avut nicio legătură oficială cu partidul, ci doar o legătură apropiată cu persoane cu funcții în PNL Vaslui.
A fost greșeala noastră, a membrilor PNL Vaslui, că am acceptat o astfel de situație. Probabil că nu am reacționat până acum de teama influenței pe care aceste persoane o au asupra președintelui Organizației Județene sau pentru a evita posibile atacuri mediatice îndreptate împotriva noastră prin instituțiile de presă pe care le dețin.
Spre exemplu, din momentul începerii alegerilor interne în cadrul PNL Vaslui, sub influența domnului Lucian Timofticiuc, inclusiv prin intermediul publicației deținute de acesta, au apărut multiple atacuri publice la adresa mea, bazate pe informații false. Este o specialitate mai veche a domnului Timofticiuc, pentru care, de altfel, justiția l-a obligat în trecut să plătească sume importante către părțile vătămate. ”
Marius Arcăleanu îl consideră pe Nelu Tătaru, „un adversar mai puternic în campania electorală de anul trecut decât domnul Buzatu”. El a precizat că a fost „sabotat” în campania electorală de alegerile locale de anul trecut, când a candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, chiar de preşedintele Nelu Tătaru. Arcăleanu a menţionat, totodată, că fostul ministru al Sănătăţii încearcă prin diverse metode să reducă din credibilitatea membrilor puternici, cu potenţial, ai organizaţiei pe care o conduce, pentru a nu risca să piardă controlul dictatorial pe care îl deţine asupra filialei.
„Un alt exemplu important din aceeași categorie este campania pe care am desfășurat-o anul trecut pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean. Pot spune, fără îndoială, că am avut un adversar mai mare în Nelu Tătaru decât în domnul Buzatu. Cu frica de a nu ajunge eu pe acea funcție, acesta s-a concentrat exclusiv pe a-mi pune piedici în campanie. Îmi era dificil să dau de el, nu îmi răspundea la mesaje, nu semna contractele referitoare la promovarea electorală.
Practic, Nelu Tătaru a făcut opusul a ceea ce ar trebui să facă un lider de organizație, iar rezultatul final a fost că ambiția sa personală a împiedicat PNL Vaslui din a da Președintele Consiliului Județean. Având în vedere distanța foarte mică dintre mine și domnul Buzatu, aș fi câștigat, cu siguranță, cursa dacă nu aș fi fost sabotat.”
„Motivul pentru care candidez este unul simplu: am lucrat cu cea mai mare parte a membrilor organizației județene, am mers împreună într-o campanie de succes anul trecut, comunic constant cu ei din poziția de consilier județean și îmi doresc să le ofer o organizație care să funcționeze mult mai bine în sprijinul lor. Îmi doresc o organizație democratică, performantă și concentrată pe nevoile județului Vaslui.
Scopul nostru trebuie să fie să câștigăm la nivel județean, în sfârșit, alegerile locale din anul 2024 și acest lucru nu poate fi făcut sub conducerea unei persoane care își concentrează activitatea pe a vâna funcții la București, în loc să se îngrijească de problemele vasluienilor.
Pe scurt, ce îmi doresc să fac este să redau PNL Vaslui liberalilor adevărați și să ofer o șansă reală organizației PNL Vaslui de a conduce următoarea administrație a județului.” mai declarat Marius Arcăleanu, într-o conferință de presă.
Alegerile pentru desemnarea preşedintelui Organizaţiei judeţene a PNL Vaslui sunt programate pentru data de 2 iulie.