Alegeri şi lehamite

Dezinteres total al vasluienilor pentru alegerile parlamentare de astăzi, când 394.220 de persoane cu drept de vot erau aşteptate la urne, pentru a alege pe cei trei senatorii şi şapte  deputaţi care vor ajunge în Parlament şi ne vor hotărî destinele în următorii patru ani. Până la închiderea urnelor au votat doar  129.709  vasluieni. Adică un procent de 32,90%. La nivel naţional, un procent mai mic, de 31.62 %, s-a înregistrat doar în Maramureş.  Procente extraordinare nu s-au înregistrat însă în niciun judeţ, prezenţa maximă fiind de aproape 48%, în Olt. Cauza acestei absenţe pare a fi o reacţie de respingere faţă de politică, în general, şi faţă de partide şi candidaţi, în particular, aceştia nereuşind să le aducă oamenilor  la cunoştinţă o ofertă electorală atractivă.

Votul pe liste, promisiunile electorale neonorate de-a lungul timpului, neîncrederea în partidele politice, au creat creat o atitudine clară de respingere a populaţiei.

Orice ar spune unii sau alţii, oamenii nu au ieşit la vot nu din nepăsare sau din ignoranţă, ci pentru că le este lehamite, pentru că nu au încredere, pentru că nu sunt convinşi de buna-credinţă a celor care sunt în fruntea listelor. S-a înrădăcinat ideea că fiecare om politic îşi doreşte un loc călduţ în Parlament pentru avantajele proprii  şi nu pentru binele cetăţeanului, iar reacţia s-a văzut astăzi.

Absenţa populaţiei de la urne este un vot de blam, de care partidele şi cei care vor obţine un loc în Parlament ar  trebui să ţină cont în următorii ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.