Zeci de hectare salvate după ce o persoană a incendiat o miriște

Secția de pompieri Huși a intervenit pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în extravilanul localității Gura Văii,comuna Stănilești. La intervenție a participat și SVSU Stănilești.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta pe aproximativ cinci hectare de miriște, stufăriș și lăstăriș. Incendiul se extinsese spre un lan de porumb și exista pericol de propagare spre un lan de floarea soarelui.
Echipajele de intervenție au acționat cu promptitudine, incendiul fiind lichidat după aproximativ o oră și jumătate.
Au ars aproximativ cinci hectare de miriște și listării și două rânduri de porumb.
Au fost salvate peste 30 hectare culturi de porumb și floarea-soarelui.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spațiu deschis.