Viorica Dăncilă, în vizită la Zorleni şi la Huşi

Premierul a participat, duminică, la Sărbătoarea Toamnei din comuna Zorleni, după care a mers în municipiul Huşi, unde se desfăşoară Toamna Culturală huşeană.

La Zorleni, premierul a participat la sărbătorirea ”nunţii de aur” de către şapte cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

„Apreciez şi iubesc oamenii în aceeaşi măsură, pentru că numai iubind oamenii poţi să fii alături de ei. Dacă stai departe de oameni, n-o să-i înţelegi niciodată şi n-o să le înţelegi nevoile, n-o să le înţelegi dorinţele, pentru că există o adevărată barieră. Indiferent de cei care vor jigni, indiferent de cei care vor ţipa, nu aşa suntem noi, românii. (…) Cei care ţipă nu ne reprezintă pe noi, românii. (…) Nu avem nevoie de două Românii, România lor şi România noastră. România e a tuturor şi trebuie să fim uniţi pentru părinţii şi bunicii noştri care au construit această ţară”, a  spus premierul.

La Huşi, Viorica Dăncilă a vizitat Târgul meşterilor populari, a stat de vorbă cu cetăţenii şi s-a fotografiat cu aceştia.

„Am întâlnit oameni minunați astăzi la Huși. Mi-au vorbit despre lucrurile care ar trebui îmbunătățite în comunitatea de acolo, dar și despre faptul că se bucură de veniturile majorate și că vor să ne respectăm promisiunea de a le crește în continuare, așa cum ne-am asumat prin Pactul pentru bunăstarea românilor.

Mi-au vorbit despre așteptările pe care le au de la viitorul Președinte al României și i-am asigurat că eu nu voi lăsa pe nimeni în urmă. Fiecare român e parte a României pentru care lupt!”, a afirmat Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă a fost însoţită de vicepremierul Mihai Fifor, ministrul Agriculturii, Petre Daea, şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

În ceea ce priveşte agitaţia din vârful politicii româneşti,  Viorica Dăncilă a declarat că nu are emoţii în ceea ce priveşte moţiunea de cenzură, care se va dezbate şi vota săptămâna viitoare în Parlament, ea arătând că se bazează pe oamenii de bună-credinţă care ştiu ce înseamnă stabilitate în Româniaţi că, după moţiune, va veni cu remanierea în Parlament. „Nu va trece. Nu am emoţii, moţiunea nu va trece. (…) Mă bazez pe oamenii de bună-credinţă care ştiu ce înseamnă stabilitate în România”, a spus Viorica Dăncilă, prezentă la Vaslui.