Printează acest articol Printează acest articol

Vasluiancă beată, show pe străzile din Iași. A făcut praf patru mașini

Astăzi dis de dimineaţă, în jurul orei 4.30, o tânără din Vaslui, de aproximativ 30 de ani, pe fondul alcoolului consumat, a lovit cinci maşini parcate în zona Ciurchi, Tudor Center. Fata se afla la volanul unui autoturism Citroen cu numere de Vaslui iar în dreapta ei, ca pasager, un tânăr, care şi el abia se ţinea pe picioare. Tânăra a acroşat patru autoturisme printre care două Volkswagen, şi un Opel. În urma coliziunii, tânărul aflat lângă şoferiţă a fost proiectat cu capul în parbriz, el nefiind asigurat cu centura.

Agenţii s-au chinuit să o facă să sufle în etilotest timp de 30 de minute. După ce a suflat în aparatul Drager a ieşit o concentraţie de 0, 65 mg/l alcool pur în aerul expirat iar în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. De asemenea, poliţiştii au chemat la sediul Poliţiei Rutiere toţi proprietarii autoturismelor avariate de către tânăra din Vaslui. Prietenul fetei a refuzat să fie transportat la spital, cu toate că era rănit la cap. Sursa (text/foto) Ziarul de Iași

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.