Vasluian rănit într-un incendiu urmat de explozie, la o staţie de încărcat butelii

Un incendiu puternic, urmat de o explozie, s-a produs, în această după amiază, la o stație de încărcat butelii, în zona industrială a municipiului Vaslui. Potrivit primelor informaţii oferite de autorităţi, în urma exploziei, paznicul unităţii SC Gaz One SRL  a fost rănit, după ce trei dintre butelii au luat foc şi au explodat.

Flăcările au izbucnit la cabina paznicului, situată exact lângă depozitul de butelii al societăţii. Paznicul a fost cel care a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a solicitat intervenţia pompierilor. La faţa locului, au intervenit echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui (ISU) Vaslui, coordonate de inspectorul şef Gheorghe Blagoci. ”Paznicul a fost rănit uşor, prezintă arsuri la nivelul feţei, pe obrazul stâng, fără afectarea căilor respiratorii aeriene. A fost preluat de echipajul Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Vaslui şi transportat la spital”, a precizat Petru Iftene, purtător de cuvânt ISU Vaslui.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.