Printează acest articol Printează acest articol

Vaslui, orașul tuturor posibilităților: două fete acuză că ar fi fost violate de un polițist

Două adolescente în vârstă de 16 de ani, din comunele Văleni şi Muntenii de Sus, judeţul Vaslui, au reclamat că au fost sechestrate şi violate de trei bărbaţi, unul dintre ei fiind poliţist.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, Antonela Pălie, a declarat, luni, că adolescentele s-au prezentat la Poliţie şi au formulat plângere împotriva celor trei bărbaţi.

În plângerile depuse, fetele, care au 16 ani, spun că au mers în localitatea Lunca Banului la o onomastică, dar cei trei nu le-au mai lăsat să plece. Colegii poliţistului, cei la care au ajuns sesizările, spun că din primele cercetări, nu s-ar verifica nimic din ceea ce fetele susțin. Mai multe persoane urmează să fie audiate în acest caz.

”Sunt două persoane vătămate, minore, care au formulat plângeri, iniţial la IPJ Vaslui, în care au menţionat că au fost sechestrate şi agresate sexual, deci violate, de trei persoane. Una dintre persoane ar fi un agent de Poliţie, în prezent ancheta este efectuată de către doamna prim-procuror pentru a stabili dacă, într-adevăr, cele sesizate sunt reale şi dacă autorii sunt cei indicaţi în plângeri”, a spus Antonela Pălie.

Surse locale declară că fetele au participat la petrecere, după care ar fi urmat faptele sesizate.Purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta, a declarat că se fac verificări cu privire la conduita agentului din cadrul IPJ Vaslui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *