Un bătrân din Solești și-a găsit sfârșitul într-o fântână

Detașamentul de Pompieri Vaslui a intervenit în această dimineață  în localitatea Șerbotești, comuna Solești, pentru degajarea unei persoane de sex masculin căzute într-o fântână. Fântâna avea o adâncime de aproximativ 18 metri. S-a intervenit cu o autospeciala pentru căutare – salvare, patru subofițeri și un ofițer.

La sosirea echipajelor de interventie, victima, un bărbat în vârstă de 71 ani, plutea la nivelul apei. S-a acționat pentru degajarea sa. După ce victima a fost scoasă la suprafață, personalul ambulanței SAJ Vaslui a constatat decesul acesteia, nemaifiind indicate manevrele de resuscitare. Operațiunile privind degajarea victimei au durat aproximativ o oră.
Cercetările au fost preluate de către instituțiile care au competențe în acest sens, IPJ Vaslui sub coordonarea unui procuror.