Un bărbat și fiul acestuia, loviți de o mașină la Lunca Banului

Un bărbat care mergea cu copilul în braţe pe un drum din comuna Lunca Banului a fost acroşat marţi seara de un autoturism, în urma impactului minorul fiind proiectat la o distanţă de câţiva metri.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, autoturismul se deplasa dinspre DN 24A spre un drum comunal şi a acroşat bărbatul care circula pe partea dreaptă a carosabilului, pe direcţia de mers a maşinii.

Copilul a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui şi transportat la Spitalul municipal ‘Dimitrie Castroian’ din Huşi.

‘Poliţiştii efectuează cercetări la faţa locului pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs accidentul. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Conducătorul auto avea permisul valabil şi în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat faptul că acesta nu consumase băuturi alcoolice. Potrivit unor surse din rândul poliţiştilor, bărbatul care se deplasa cu copilul în braţe ar fi consumat alcool.