Un bărbat din Vaslui a murit, marți, după ce a fost înțepat de albine

Bărbatul în vârstă de 69 de ani a fost atacat de albine în timp ce se afla pe un câmp din comuna Vultureşti.

Cadrele medicale solicitate să intervină la faţa locului au constatat decesul, survenit cel mai probabil din cauza unui şoc anafilactic.

“Bărbatul a fost înţepat de un roi de albine, iar în momentul în care s-a solicitat intervenţia echipajului de Terapie Intensivă Mobilă, el era deja în stare de inconştienţă. Cadrele medicale au efectuat manevre de resuscitare, dar, din păcate, viaţa bărbatului nu a putut fi salvată”, a declarat, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu, informează Agerpres.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.