Traseu istoric – “Pe urmele lui Ştefan cel Mare”

Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a anunţat, că va demara în cursul acestui an un proiect turistic privind realizarea unui traseu istoric intitulat “Pe urmele lui Ştefan cel Mare”.

Timp de o săptămână, autorităţi locale, oameni de cultură, istorici vor străbate circuitul Soroca (Republica Moldova) – Podul Înalt – Curţile Domneşti din Vaslui – Movila lui Burcel – Hârlău – Cetatea Neamţ – Cetatea de scaun de la Suceava – Putna, refăcând în mod simbolic un traseu al voievodului Ştefan cel Mare.

‘Istoria judeţului Vaslui este legată de numele marelui domnitor. Am gândit împreună cu specialişti de la muzeul judeţean, de la bibliotecă şi de la alte instituţii implicate un amplu proiect prin care ne propunem să promovăm judeţul Vaslui, readucând în memoria oamenilor personalitatea lui Ştefan cel Mare. Vom realiza şi un traseu, alcătuit din locuri pline de istorie, unde vor fi organizate prezentări, simpozioane, comunicări despre personalitatea voievodului Ştefan cel Mare. Vom porni astfel, un proiect de promovare turistică a Vasluiului’, a declarat primarul Vasile Pavăl.

În cursul acestui an va fi dat în folosinţă şi Centrul de Informare Turistică, obiectiv care a costat 380.000 de lei, instituţie despre care edilul vasluian susţine că va deveni una foarte importantă în demersul autorităţilor locale de a promova Vasluiul.

Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.