TOP 3 BEȚIVI la volan: vasluieni prinși cu alcoolemie record!

LOCUL 1 În data de 9 septembrie, ora 01:30, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Huși, însoțiți de către un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, toţi aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul comunal DC51B, pe raza localității Pădureni, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Iași, condus de către un bărbat de 32 de ani, din Huși, județul Vaslui. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu avea eliberat permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând astfel o valoare de 2,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, ocazie cu care a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

LOCUL 2 În data de 8 septembrie, ora 23:39, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul comunal DC80, pe raza localității Hreasca, comuna Coroiești, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 38 de ani, din Hreasca. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu avea eliberat permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând astfel o valoare de 2,18 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

LOCUL 3 În aceeași zi, 9 septembrie, ora 22:35, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul național DN24A, pe raza localității Zorleni, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 36 de ani, din comuna Iana, județul Vaslui.

Întrucât conducătorul autoturismului prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând astfel o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

 Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice :

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut, fără drept de circulaţie.