Prezențe notabile la EXPO ZOO AGROIND Vaslui: ministrul Agriculturii, USAMV Iași, Stațiunea de cercetare Dancu

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a fost prezent joi, la Vaslui, la deschiderea oficială a celei de-a XV-a ediții a expoziţiei pentru zootehnie, tehnică agricolă şi industrie alimentară – EXPO ZOO AGROIND Vaslui. Alături de acesta s-a aflat senatorul  Doina Silistru, președintele Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală din Parlamentul României, precum și reprezentanții instituțiilor partenere în organizarea manifestării: Andrei Popica-prefectul  judeţului Vaslui, Vasile Pavăl, primarul  Vaslui,Dumitru Buzatu -președintele Consiliului Judeţean Vaslui și Ciprian Trifan, vicepreșintele aceleeași instituții, directorii  Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Vaslui, Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie şi a oficiilor din judeţele Moldovei, reprezentanții asociaţiilor crescătorilor de bovine şi ovine din judeţele Moldovei, cei ai staţiunilor de cercetare şi dezvoltare rurală şi mai mulți crescători individuali.

De remarcat, pentru prima dată, prezența în expoziție a Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV)  „Ion Ionescu de la Brad” Iași, reprezentată de prof. Dr. Vasile Vântu, rectorul instituției, de prof. dr. Paul-Corneliu Boișteanu, decanul Facultății de Zootehnie și de un grup de profesori.

Autoritățile județene le-au urat bun venit tuturor celor prezenți, exprimându-și dorința ca  întâlnirea să nu fie bifată doar pe plan expozițional, ci și ca un schimb de experiență și de idei, cu rezultate constructive.

”În Vaslui ați făcut multe lucruri bune… Din 2002, de când ați semnat actul de naștere al unei asemenea platforme  de exprimare, diferența este enormă. Ați reușit să gestionați cel mai sensibil instrument de progres din zootehnie: cel al ameliorării. Terenul din Vaslui și, extrapolând, terenul din restul țării, este încă departe de a fi folosit la maxim.  România are 4,8 milioane hectare de pajiști, cât Olanda, Belgia și Elveția la un loc. Asta înseamnă o rezervă extraordinară, care încă nu a fost valorificată. Se poate face acest lucru prin creșterea efectivelor de bovine și taurine de carne”, a spus Petre  Daea. 

Acesta a afirmat că prin schița de rectificare a bugetului, pentru agricultură s-a alocat întreaga sumă în așa fel încât, începând cu data de 16 octombrie, să fie demarată plata în avans a subvențiilor pentru fermieri, iar începând cu 1 decembrie să fie efectuate plățile finale. Sumele vor fi  plătite integral, astfel încât fermierii să aibă banii la timp, când au nevoie să execute lucrările. ”În agricultură, ce nu poți face astăzi, mâine s-ar putea să fie prea târziu sau prea costisitor, împovărător pentru fermieri”, a afirmat ministrul Agriculturii, susținând că în această perioadă, lucrătorii de la APIA și din direcțiile agricole sunt în teren pentru efectuarea de verificări, astfel încât sumele să fie acordate cu respectarea legii, fără ca aplicarea de sancțiuni să constituie însă un scop.

Acesta a vizitat standurile celor prezenți la expoziție și a vorbit cu fermierii și producătorii agricoli pentru a le afla nemulțumirile,  dar a vizitat și stâna unui cioban din zona Paiu.

Ministrul și-a exprimat  încântarea pentru faptul că învățământul  superior este prezent la manifestare și că ”prin ceea ce face și transmite se alătură acestui marș, al îmbunătățirii raselor și creșterii rentabilității, astfel încât câștigul fermierilor să fie tot mai mare”.

”Numărul de participanți din expoziție ne demonstrează că suntem pe pe un drum bun. Dacă ne-am referi doar la ponderea  sectorului zootehnic din producția europeană, încă suntem departe, 24-25%, într—un raport dezechilibrat față de producția vegetală, care prezintă un raport de 65/67%. Pentru a pune în valoare producția agricolă a României, noi credem că trebuie dezvoltat sectorul zootehnic, care să aducă plusvalore.  Este pentru prima dată când USAMV Iași are un stand la această expoziție. Avem o fermă mică, dar vrem să menținem și să dezvoltăm rasa pe care o preyentăm studenților noștri și să învățăm și noi de la cei care fac agricultură și zootehnie de vârf.  Pentru cei care doresc să își îmbunătățeasacă potențialul profesional, universitatea rămâne alături prin diferitele sale forme”, a spus Vasile Vântu, rectorul USAMV Iași.

”Manifestarea de astăzi este normală  în demersul de a aduce zootehnia acolo unde îi este locul. Ea există și are performanță  dar, în multitudinea de subiecte care există, trebuie să revină în prim plan pentru a întări interesul tinerilor pentru o profesie care căutare și satisfacții, atât materiale cât și profesionale. Prezența noastră aici este justificată de dorința de a ne întâlni cu toți cei interesați  de acest domeniu, împreună cu care putem să consolidăm bazele unei profesii nobile. Pentru  Facultatea de Zootehnie a USAMV Iași  înregistrăm un interes constant  al tinerilor și ne bucurăm când vedem copii din mediul urban care  dezvoltă performanțe extraordinare în profesia aleasă, pe care astăzi îi regăsim ca foști absolvenți și actuali crescători de animale, specialiști cu care ne mândrim . Îi sprijinim, îi sfătuim, suntem alături de ei în orice condiții”, ne-a precizat prof. dr. Paul-Corneliu Boișteanu, decanul Facultății de Zootehnie Iași.

La această edițe au fost prezente peste 250 de capete din diverse rase de ovine, printre care Karakul cu toate varietăţile de culoare, Ţurcană sau Oaia cu cap negru (Carabaş) dar şi exemplare din rase de import Suffolk şi aşa mai departe. Cum stână fără câini nu se poate, au fost prezente exemplare canine din rasa ciobănesc mioritic, carpatin şi de bucovina. Vizitatorii au putut admira şi peste 120 de exemplare din specia taurine din diverse rase de lapte sau carne, cum ar fi Angus, Charolaise sau Limousine, Holstein cât şi rase autohtone ca Bălţată cu negru sau roşu românească, Brună de Maramureş şi rase pe cale de dispariţie cum ar fi Sura de Stepă,  adusă de Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu Iaşi, o instituţie specializată în cercetarea ştiinţifică în domeniul creşterii taurinelor, cu o experienţă în domeniu de peste 25 de ani, cu un portofoliu important de proiecte naţionale şi internaţionale.

”Participăm la această expoziție cu  efective din rasa rasa Sură de Stepă Rasa Sură de Stepă, rasă specific românească, pe cale de dispariţie, cuprinsă în cadrul stațiunii noastre într-un program de conservare a resurselor genetice animale.  Este un simbol al românismului, regăsit și în tablourile lui Grigorescu, iar noi încercăm nu numai să conservăm , ci și să dezvoltăm acest nucleu, având rezultate foarte bune în obținerea unor indici superiori de producție reproducție. În paralel avem  și nuclee genetice performante, din rasa Holstein- Friză, și Balţata cu Negru Romanească, ce pot fi văzute  în expoziție.  Prezența noastră aici este firească, în condițiile în care principalul aspect de promovare  al rezultatelor noastre în dezvoltarea raselor  este prezența la astfel de manifestări.  Oriunde în lume se realizează astfel de expoziții, cu prezentarea realizărilor genetice, ca  instrument absolut necesar, în vederea îmbunătățirii performanțelor economice ale unui crescător”, ne-a  spus prof dr. Șteofil Creangă, directorul general al Stațiunii de Cercetare Dancu Iași.

De remarcat, din rândul expozanților nu au lipsit nici distribuitorii de utilaje agricole. ”Am venit cu toată gama de utilaje agricole din categoria mică și mijlocie, utile și absolut necesare unui fermier: oferta noastră este foarte variată în ceea ce privește tipurile de utilaje și accesorile : erbicidatoare, freze, mașini de împraștiat gunoi, pluguri, prese de balotat, semănători, tocători de resturi vegetale, etc. Avem, atât pentru utilaje cât și pentru piese de schimb, mărci de renume în domeniu. La solicitarea clienților societatea noastă se ocupa de aducerea la comandă a utilajelor dorite, oferindu-se, după necesitate, transport, iar prețurile sunt imbatabile”, ne-a spus George Cațavela, reprezentant al  firmei de utilaje agricole ”Hanu Conachi” Galați.

(Text:Mihaela Zărnescu ,  Foto: Mihai Rodan)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.