Tineri și neliniștiți, liniștiți de poliție
La sfârșit de săptămână, la nivelul județului Vaslui, polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni vizând viteza regulamentară, portul centurii de siguranță și folosirea accesoriilor de tip „mâini libere”.
Un bărbat, în vârstă de 28 ani, din comuna Muntenii de Sus, a fost înregistrat de aparatul radar pe D.E. 581, circulând cu viteza de 162 km/h. Polițiștii Biroului Rutier Bârlad au sancționat conducătorul auto cu amendă încuantum de 1.125 lei şi au dispus măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Polițiști din cadrul Poliției municipiului Bârlad au oprit pentru control un autovehicul care circula pe strada Republicii. Polițiștii au stabilit faptul că la volanul mașinii se afla L. Valentin, de 27 ani, din municipiul Bârlad care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere.
Polițiștii Biroului Rutier Vaslui l-au identificat pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui pe C. Silviu, de 31 de ani, domiciliat în comuna Cozmești. Acesta conducea un autovehicul deși consumase anterior băuturi alcoolice. Testarea bărbatului cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele lui C. Silviu a fost întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile Codului Penal.
În total, poliţiştii au constatat 5 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice și au sancţionat contravențional 328 cazuri de nerespectare a normelor rutiere. Dintre acestea, 176 au fost aplicate pentru nerespectarea vitezei regulamentare, iar 53 conducătorilor auto şi pasagerilor care nu au folosit centura de siguranţă sau dispozitivele de retenţie omologate. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de 128.770 lei.
Polițiștii au reținut 27 permise de conducere, 9 dintre acestea fiind pentru depăşirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h.