Printează acest articol Printează acest articol

Substanțe anabolizante ascunse pe corp, depistate la Albița

Echipa comună de control din Punctul de Trecere a Frontierei Albița a descoperit ascunse pe corpul a doi cetățeni români, pasageri într-un autocar, 17.475 comprimate și 11 fiole de substanțe incluse în lista substanțelor interzise prevăzută în Legea 104 /2008.

În ziua de 4 decembrie a.c., în jurul orei 03.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița s-au prezentat pentru a intra în țară, călătorind ca pasageri într-un autocar înmatriculat în R. Moldova, George T., în vârstă de 30 de ani și Răzvan N., în vârstă de 35 de ani, ambii cetățeni români.

„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra autovehiculului și pasagerilor, ocazie cu care, echipa comună de control formată din lucrători vamali și polițiști de frontieră a descoperit ascunse pe corpurile celor două persoane, în scopul sustragerii de la controlul de frontieră, 17.475 comprimate de Stanover, Methandienone, Napobim, Chlordehydromethyltestosterone si 11 fiole de Testosterona, substanțe incluse în lista substanțelor interzise prevăzută în Legea 104 /2008.Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii substanțelor anabolizante descoperite și sancționarea contravențională a persoanelor în cauză cu amenzi în valoare totală de 66.000 lei”, a precizat inspectorul principal de poliție Itina Mirică, purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *