Salariile bugetarilor: preşedintele, cel mai mare venit

Noua grilă a salarizării din proiectul de ordonanță de urgență privind salarizarea bugetarilor a apărut, pe surse, în presă, înainte de a fi postată spre dezbaere publică pe site-ul Finanţelor şi înainte de a fi prezentată sindicatelor.

Președintele României va avea cel mai mare salariu brut din sistemul bugetar, de 15.000 lei, președintele Senatului și cel al Camerei Deputaților vor fi plătiți cu 13.706 lei, ca și prim-ministrul, potrivit datelor prezentate de Profit.ro.

Senatorii și deputații vor fi plătiți cu 10.150 lei, ca și secretarii de stat, în timp ce miniștrii vor fi plătiți mai mult, cu 12.124 lei, ca și consilierii prezidențiali.

Primarul General al Capitalei va fi plătit cu 12.124 lei, iar președintele de consiliu județean va fi salarizat cu 7.979-8.811 lei, în funcție de numărul de locuitori ai județului.

Salariul unui primar va porni de la 3.207 lei (localități cu până la 1.500 de locuitori) și va ajunge la 6.059 lei (peste 400.000 locuitori, inclusiv sectoarele Bucureștiului).

Creșteri substanțiale și pentru profesori

Un profesor universitar cu gradație maximă și vechime peste 25 ani va câștiga un salariu de bază de 5.339 lei, un profesor cu gradul didactic I va ajunge la un salariu de bază de 3.470 lei, iar un institutor cu gradul I va putea avea un salariu de bază de până la 2.797 lei, conform proiectului de Ordonanță de urgență privind salarizarea personalului din sistemul bugetar.

Profesorii din învățământul preunivesitar cu studii superioare și grad didactic I vor avea salariile de bază cuprinse între 1.975 și 3.470 lei, cei cugradul II între 1.758 și 3.049 lei, iar cei cu definitivat vor porni de la 1.707 lei și vor putea ajunge la 2.920 lei.

O învățătoare sau educatoare cu studii de nivel liceal și gradul didactic I va porni cu salariul de bază de la 1.320 lei și va putea ajunge la 1.949 lei, în timp ce pentru debutanți salariul de bază se va situa între 1.270 și 1.581 lei.

Ce salarii vor avea medicii

Un medic primar va porni de la un salariu de bază de 3.459 și va ajunge până la 4.307 lei, iar un medic primar la urgențe va ajunge la 4.819 lei, în timp ce unul de medicină legală va putea câștiga aproape 8.000 lei.

O asistentă medicală dintr-o unitate clinică va putea avea un salariu de bază de aproape 1.900 lei, în timp ce o asistentă la serviciile de urgență va câștiga un salariu de bază de 2.193 lei.(Sursa: DCNews)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.