Reguli de accesare în siguranţă a internetului! Ce recomandă polițiștii vasluieni

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui au marcat  Ziua Siguranței pe Internet, prin desfăşurarea unor activități preventive, la care au participat atât elevi, cât și părinţi.

În perioada 12-15.02.2019, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui (Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Poliția Orașului Murgeni, Secția de Poliție Rurală nr. 3 Bârlad), împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Județean  de Jandarmi Vaslui și ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vaslui, au desfășurat activități preventive în mai multe instituții de învățământ de pe raza județului Vaslui.

Polițiștii s-au aflat aflat în mijlocul elevilor din cadrul Colegiului Tehnic „Marcel Guguianu” Zorleni, Școlii Gimnaziale ,,Vasile Pîrvan” Bârlad și Liceului Tehnologic ,,Ghenuță Coman” Murgeni.

Activitățile au avut ca teme: prevenirea delincvenței juvenile, promovarea siguranței online, prevenirea traficului de persoane, prevenirea consumului de droguri. S-a urmărit informarea elevilor asupra riscurilor la care se expun, atât în viaţa de zi cu zi, cât şi în mediul on-line, precum şi educarea acestora, pentru adoptarea unui comportament antivictimal.

În cadrul activităților au fost difuzate spoturi audio- vizuale și distribuite pliante cu mesaje informativ-educative, potrivit vârstei şi nivelului acestora de înţelegere. La activățile desfăşurate au participat aproximativ 25 cadre didactice şi 220 de elevi. 

RECOMANDĂRI PREVENTIVE PENTRU CREȘTEREA GRADULUI DE SIGURANȚĂ PE INTERNET: 

Copiii au aflat de la oamenii legii informaţii utile, cu privire la:

protejarea datelor personale şi a parolei – prin date personale înţelegând inclusiv adresa, şcoala unde învaţă, informaţii despre familie etc.

evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri; de altfel, părinţii copiilor care utilizează frecvent internetul şi reţelele de socializare ar trebui să se intereseze despre această activitate a lor, cu cine şi ce comunică, ce site-uri vizitează şi cu ce gen de persoane interacţionează. Acest tip de verificare se poate realiza cu ajutorul unor programe speciale, care se pot încărca în computerele utilizate de copii, care pot fi achiziţionate inclusiv în România, de la firmele specializate de software.

selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet – este vorba de conştientizarea faptului că odată postate, aceste fotografii pot fi văzute sau folosite de oricine, oricând. Totodată, fotografiile postate „pot spune ceva” despre profilul copilului în cadrul reţelei.

respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente.

Totodată, recomandăm părinţilor:

– poziţionarea  computerului conectat la Internet într-o  zonă  deschisă a casei, de unde se poate supraveghea uşor copilul, de preferat în camera de zi.

– instalarea unor instrumente de filtrare a accesului la Internet, ca măsuri suplimentare de supraveghere.

– încurajarea copiilor să spună dacă cineva din mediul online îi face să se simtă inconfortabil, ori le provoacă teamă.

– învăţarea copilul ce înseamnă autoprotecţia pe Internet, care e rolul parolelor, de ce nu trebuiesc postate datele personale etc.

– învăţarea copilului să aibă un comportament responsabil şi cuviincios inclusiv pe Internet, adică să nu transmită vulgarităţi, ameninţări sau injurii.

CUM SA EVITĂM COMPORTAMENTELE DELINCVENTE ŞI TRANSFORMAREA NOASTRĂ ÎN VICTIME DE CĂTRE PERSOANELE CU COMPORTAMENTE DELINCVENTE 

  • canalizaţi-vă energia spre scopuri care să nu intre în conflict cu legea !
  • nu răspundeţi violenţei cu violenţă !
  • nu vă împrieteniţi cu persoane cu comportament violent şi nu intraţi in anturajul acestora !
  • nu consumaţi alcool sau alte droguri !
  • gândiţi-vă ce efect poate avea asupra viitorului vostru o condamnare pentru o anumită infracţiune !
  • nu vă lăsaţi păcăliţi şi nu însoţiţi nicăieri persoane pe care nu le cunoaşteţi !

REGULI  PENTRU A NU DEVENI O  VICTIMĂ 

  • nu accepta promisiunile persoanelor de a pleca în străinătate pentru diverse slujbe „onorabile” care nu necesită calificare!
  • dacă doreşti să pleci să lucrezi în străinătate, cere sau caută informaţii detaliate despre documentele necesare şi condiţiile de muncă de la ambasada sau consulatul ţării respective!
  • dacă iei legătura cu o firmă de impresariat artistic, caută să afli cât mai multe despre activitatea şi seriozitatea firmei înainte de a te hotărî!
  • nu considera în mod nejustificat că în străinătate realizarea personală se poate obţine mai uşor, câştigând sume mari de bani.
  • informează-te dacă firma are acreditare în vederea recrutării şi plasării forţei de muncă în străinătate şi despre tarifele practicate!
  • nu da nimănui paşaportul, sub nici un motiv, cu excepţia organelor statului (român sau străin) abilitate să verifice actele de identitate!
  • refuză ofertele de genul: ,,plătesc eu cheltuielile pentru tine şi te răscumperi tu când ajungem”. Acest gen de oferte reprezintă un pericol potenţial!
  • nu uita: nimeni nu are dreptul să te forţeze să munceşti pe gratis!