Regretatul Romeo Tălmaciu, propus Cetățean de onoare post-mortem

Grupul consilierilor locali ai PSD Vaslui a depus recent un proiect de hotărâre de consiliu local privind acordarea titlului de Cetățean de onoare post-mortem regretatului profesor Romeo Tălmaciu.
„Ținând cont de parcursul profesional deosebit, cumulul de performanțe artistice și pedagogice, probitatea și conduita morală, precum și moștenirea neprețuită pe care a lăsat-o urmașilor, profesorul Romeo Tălmaciu face, cu siguranță, parte din categoria personalităților vasluiene care merită așezate la loc de cinste.
Întreaga sa activitate, reflectată în multitudinea de premii și distincții pe care Fanfara <<Rotaria>> – proiectul său de suflet – le-a obținut, precum și aprecierea și parcursul ascendent pe care această formație le menține în continuare, au adus, aduc și, cu siguranță, vor aduce și pe viitor doar beneficii de imagine municipiului Vaslui.” se arată în În Referatul de aprobare anexat proiectului.
În urma discuțiilor purtate cu aparatul de specialitate din Primaria Municipiului Vaslui , se conturează premisele ca în data de 14 august, de Zilele Municipiului Vaslui, în cadrul unei ședințe extraordinare, pe masa Consiliului Local să fie pusă, spre a fi dezbătută și votată, propunerea Grupului consilierilor locali ai PSD de conferire a titlului de Cetățean de onoare post-mortem regretatului profesor Romeo Tălmaciu” ne-a declarat și Alexandru Barbu, unul dintre consilierii PSD din Consiliul Local Vaslui.