Războiul continuă la Murgeni! Patru bărbați, reținuți de polițiști

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale Vaslui din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au reţinut patru bărbați, din orașul Murgeni, județul Vaslui, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe, distrugere, amenințare și violare de domiciliu.

 Polițiștii au probat activitatea infracțională a patru bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 38 de ani, bănuiți de comiterea infracţiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe, distrugere, amenințare și violare de domiciliu.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în data de 25 iulie, ora 17:30, pe o stradă din orașul Murgeni, județul Vaslui, pe fondul unui conflict mai vechi în urma căruia a rezultat rănirea a doi bărbați, mai multe persoane au provocat scandal cu scopul de a se răzbuna.

În data de 26 iulie, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii au luat față de patru bărbați măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea, tot în cursul zilei de astăzi, doi bărbați cu vârstele de 18, respectiv 44 de ani, urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea luării măsurii preventive a controlului judiciar pentru 60 de zile. În cauză sunt continuate cercetările pentru stabilirea și probarea activității infracționale a persoanelor implicate.