Prutul și-a luat tributul! Tânărul care s-a aventurat după un buștean, găsit mort

Persoana dispărută în urmă cu șase zile, a fost găsită decedată, la aproximativ 32 kilometri în aval, raportat la poziția din care au fost începute căutările.

Secția de pompieri Huși a intervenit cu o autospecială, o barcă cu motor și un echipaj specializat pentru căutarea unui bărbat în vârstă de aproximativ 40 ani, dispărut în râul Prut, în localitatea Râșești, comuna Drânceni, în punctul numit “La morărița”(borna 1153). Operațiunea de căutare a fost începută în data de 20.06.2020.
Astăzi, în jurul orei 12:00, persoana dispărută a fost găsită decedată, la aproximativ 32 kilometri în aval, în localitatea Condrea, comuna Lunca Banului, în punctul numit “Ferma Tiron” (borna 1185).
Pesoana găsită decedată, intrase în râu pentru a recupera un buștean, s-a scufundat, dar nu a mai ieșit la suprafață.
La operațiunile de căutare au participat cadre aparținând ISU Vaslui, IPJ Vaslui și Poliției de Frontieră.
Cercetările privind circumstanțele dispariției și cauzele decesului, sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens.