Primarul Vasile Pavăl: ”Reintrăm în normalitate și repornim motoarele la turație maximă”

După o misiune dificilă, de a tranzita perioada pandemiei cu pierderi reduse, primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl , se deeclară mulțumit de modul în care a fost gestionată situația, precum și de comportamentul locuitorilor din oraș, fie persoane fizice, fie juridice, care nu au creat probleme majore și au respectat regulile impuse de Ordonanțele Militare emise de Guvernul României. 

Odată trecută perioada critică, primarul a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că este gata să demareze în forță toate activitățile specifice Primăriei.  ”Reintrăm în normalitate și repornim motoarele la turație maximă. De fapt, noi nu am oprit nicio activitate, dar am fost nevoiți  ca unele segmente să le mutăm în mediul online. Succint, ca un bilanț la cinci luni,  la capitolul ”venituri” avem un procent de 36,9% încasări, un procent bun, spun eu, dat fiind că termenul a fost decalat de la 30 martie, la 30 iunie”, a precizat Vasile Pavăl, subliniind faptul că, pentru a veni în sprijinul populației, a fost deschisă o casierie a Serviciului de Finanțe Publice Locale în zona Gării, urmând ca în perioada imediat următoare să se mai deschidă puncte similare în Zona Traian, dar și în Zona 13 Decembrie.

” Am făcut eforturi în această perioadă să asigurăm  toate măsurile de igienă, dar nu am oprit șantierele și activitatea prestatorilor de servicii. A fost trist să văd că parcurile arătau excepțional, dar erau goale…”, a mai spus primarul municipiului, subliniind faptul că acum se lucrează din plin în toate zonele orașului, dar și în suburbii. ”Din păcate, forța de muncă lasă de dorit. Am sperat că conaționalii noștri, veniți din diaspora, vor rămâne. Nu a fost așa! O mare parte au plecat înapoi, alții urmează să plece de unde au venit”, a afirmat Vasile Pavăl.

Acesta a trecut în revistă și stadiile în care se află cele șapte proiecte finanțate cu aproape 30 milioane euro, prin Axa Prioritară 4 din cadrul POR 2014-2020.  Este vorba despre construcția unei creșe, a unei grădinițe și un proiect pe zona socială privind construcția de case sociale în suburbia Rediu, construirea unui depou, extinderea rețelelor de transport local, extinderea Parcului Copou și construcția unor ateliere școlare la Liceul Ion Mincu.  În paralel, se lucrează la proiecte ce vizează extinderea iluminatului public,  se află în derulare un proiect de modernizare a Sistemului Informatic Integrat al Primăriei, dar și la un prpoiect de planificare strategică a municipiului, menit să facă din municipiul reședință de județ un pol de dezvoltare pentru zonele din jur. 

”Sintetizînd, avem în derulare proiecte cu finanțări europene în sumă totală de peste 50 milioane euro, dar avem și destule proiecte cu finanțare locală.Bazarul este unul dintre acestea, unde nu sunt mulțumit de ritmul de lucru, dar se încadrează în termenii contractului și nu prea am ce să fac. Speram ca în această toamnă să dăm în funcțiune măcar o hală sau două, dar nu știu dacă vom reuși, pentru că depind de utilitățile care sunt comune… Avem contracte de finanțare semnate și se lucrează la centrala de pe Cuza Vodă, la amplasarea statuilor, la alimentarea cu energie și venim cu proiecte mari de infrastructură în zona Brodoc, pe Valentin Silvestru, se lucrează la reparația capitală a Școlii nr. 10, se semaforizează intersecția de la strada Aionesei cu Ștefan cel Mare. Avem în vedere și bazinul de înot, terenul de sport de pe str. Hușului, precum și variantele de ocolire a Vasluiului.”, a mai spus  Vasile Pavăl, nemulțumit totuși de ritmul de lucru al constructorilor, de graficele inacceptabile de timp pe care și le întocmesc unii constructori ( 3 luni pentru strada Traian), dar și de gafele din timpul lucrărilor, în care sunt avariate rețelele de alimentare cu apă sau cele electrice.

”Parcă ne-am obișnuit să stăm… Trebuie să reluăm activitățile culturale, sportive. Măi, oameni buni, ne-au dat voie cu spectacole cu maximum 500 de persoane, punem mască, ne protejăm, copiii trebuie să iasă pe scenă, să se ducă să se joace cu mingea. Cine îi opreşte?  Vedeţi vreo mişcare de genul acesta în oraş? Nimic. Am pierdut o mulţime de acţiuni culturale, dar ce facem, mergem în continuare aşa? Trebuie să reluăm tot ce înseamnă mişcare în acest oraş, bineînţeles, cu măsurile de protecţie impuse. E mai uşor să spunem că nu ni se dă voie şi să stăm. Drama acestor copii, care au stat două luni şi ceva în case, care termină şcoala şi nu s-au mai întâlnit cu colegii, nu va fi uitată uşor.  Vom relua activitățile, cu toate măsurile care se impun”, a mai spus Vasile Pavăl, afirmând că reprezentanţii Direcţiei de Cultură şi Sport din cadrul primăriei,  au început deja să pregătească organizarea unor manifestări culturale şi recreative  pe  perioada de vară.            (Text/foto: Mihaela Zărnescu)