Printează acest articol Printează acest articol

Prefectul Daniel Olteanu şi-a dat demisia

Astăzi, prefectul judeţului Vaslui, Daniel Olteanu, a solicitat  primului-ministru, Dacian Cioloș, încetarea detașării în funcția de prefect. Demisia are la bază decizia  lui Daniel Olteanu de a candida, pe listele PNL, la alegerile parlamentare.

„Am primit, din partea Partidului Național Liberal, propunerea de a deschide lista candidaților pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare din acest an. Această nominalizare mă onorează și îmi oferă o nouă perspectivă de reprezentare a județului, în slujba tuturor celor care cred că vasluienii pot și merită mai mult. În acest context, am ales să renunţ la funcţia de prefect pentru a preȋntâmpina apariţia oricăror suspiciuni la adresa Instituţiei Prefectului, cu privire la activitatea acesteia, în general, și la organizarea alegerilor parlamentare de la sfârşitul acestui an, în particular. Îi mulţumesc domnului prim-ministru Dacian Cioloș pentru ȋncrederea pe care mi-a acordat-o, pentru colaborarea deosebită, pentru deschiderea reală și către temele punctuale ale judeţului Vaslui. Le mulţumesc vasluienilor pentru comunicarea deosebită pe care am avut-o în timpul mandatului meu, le mulțumesc tuturor colegilor din Prefectură şi tuturor colaboratorilor din serviciile deconcentrate, care mi-au oferit sprijinul ȋn proiectele cărora le-am dedicat, în ultimele șapte luni, timpul și experienţa mea. Sunt convins că aceste proiecte vor continua cu la fel de multă energie!”, a declarat prefectul Daniel Olteanu. Daniel Olteanu a fost numit în funcția de prefect al judeţului Vaslui la data de 18 februarie 2016.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *