Polițiștii vasluieni au donat sânge, iar tichetele primite au fost oferite Asociației Empatic

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui s-au prezentat, ieri, 10 martie, la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină din municipiul Bârlad, pentru a dona sânge, necesar salvării vieții unei femei implicate într-un grav accident. Alocentrismul acestora nu s-a oprit aici, polițiștii donând tichetele primite în urma donării, asociației Empatic.

“Am spus de atâtea ori că, făcînd voluntariat, eu sunt cea care câștigă, pentru că am ocazia să descopăr ce e mai bun și mai frumos în oameni, încât probabil că v-am plictisit. Dar donația specială primită astăzi mă determină să o spun din nou. Și ca să înțelegeți exact, o să vă spun povestea de la început…Așadar, săptămâna trecută, într-un grav accident rutier, printre cele șapte persoane rănite se afla și o femeie din Ucraina, de 37 ani, mamă a cinci copii. Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui au aflat că era nevoie de sânge pentru a salva viața femeii și s-au prezentat la Centrul Județean de Transfuzie Sanguină din municipiul Bârlad, pentru a dona. Ca orice donator, fiecare dintre ei a primit și un carnețel cu tichete de masă. Astăzi, comisarul Anca Ranghiuc, șefa Serviciului Rutier din cadrul IPJ Vaslui m-a sunat: ”Colegii mei de la Serviciul Rutier vor să doneze tichetele primite. Știu că Asociația ta ajută copii, bătrâni, așa că ne-am gândit să ți le donăm ție. Știm că o să le folosești unde trebuie” a declarat Mihaela Zărnescu, președintele asociației Empatic.