Polițiștii vasluieni, activități de informare și conștientizare a elevilor cu privire la efectele consumului de droguri

În perioada 13-16 mai 2019, polițiștii vasluieni au desfășurat activități de informare și conștientizare a elevilor cu privire la efectele consumului de droguri.

Reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, şi poliţişti de proximitate ai Poliției Orașului Negrești s-au întâlnit zilele acestea cu elevi ai Liceului Tehnologic „Nicolae Iorga” din Negrești și ai Liceului „Ștefan cel Mare” Codăești. Elevii au aflat de la poliţişti informaţii interesante despre cauzele, efectele și consecințele penale ale consumului de droguri.

Polițiștii au identificat împreună cu elevii cauzele și factorii care favorizează consumul de droguri în rândul tinerilor: curiozitatea adolescenților, anturajul, problemele familiale, teribilismul, etc.

În cadrul activităților, aproximativ 200 elevi și cadre didactice au fost informați cu privire la efectele fiziologice și psihologice (pe termen scurt și lung) ale consumului de droguri ori de substanțe etnobotanice. Totodată, elevii au fost încurajați să apeleze la un adult de încredere atunci când se confruntă cu probleme de orice natură, să evite consumul de droguri sau de alte substanţe cu efecte asemănătoare acestora, iar în cazul în care iau la cunoştinţă despre asemenea cazuri, să se adreseze oamenilor legii.