Printează acest articol Printează acest articol

Poliţiştii bârlădeni au aplicat peste 260 de sancţiuni în acest week-end

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bârlad au acționat în perioada 20-21.05.2017 pentru reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora determinate de oprirea neregulamentară, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, respectiv  încălcarea, de către pietoni, a normelor privind circulaţia pe drumurile publice.

În urma acţiunii, poliţiştii au aplicat 268 de sancţiuni contravenţionale participanților la trafic care nu au respectat normele rutiere, în valoare totală de 50.605 lei. Dintre acestea, 230 au fost aplicate conducătorilor auto pentru oprire neregulamentară.  Șase conducători auto au fost sancționați contravențional pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public, prin locurile special amenajate şi semnalizate. Totodată, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, a fost aplicată şi sancţiunea complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 30 zile.

De asemenea, polițiștii au aplicat 26 de sancţiuni contravenţionale persoanelor care, în calitate de pietoni, s-au angajat în traversarea străzii prin loc nepermis.

În primele 4 luni ale acestui an, la nivelul judeţului Vaslui, pe fondul indisciplinei pietonilor, au avut loc 24 de accidente rutiere, dintre care 10 grave (soldate cu 2 persoane decedate și 8 rănite grav).

Poliţia Rutieră atrage atenţia tuturor participanţilor la trafic, indiferent de calitatea pe care o au (de conducător auto sau de pieton), cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulaţie şi adoptarea unei conduite preventive, pentru reducerea evenimentelor rutiere nedorite.

Pentru a preîntâmpina astfel de evenimente, poliţiştii reamintesc participanților la trafic obligațiile pe care le au, potrivit legii, atunci când se deplasează  în calitate de pietoni:

 Pietonii sunt obligați să se deplaseze numai pe trotuar, iar in lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stangă a drumului, în direcția lor de mers. Când și acostamentul lipsește, pietonii sunt obligaţi să circule cât mai aproape de marginea din partea stângă a părții carosabile, în direcția lor de mers.

Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor.

Traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar in lipsa acestora, în localități, pe la colțul străzii, numai după ce s-au asigurat că o pot face fără pericol pentru ei și pentru ceilalți participanți la trafic.

Pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere, poartă întreaga răspundere a accidentării lor (în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *