Polițist rănit în accident

Un poliţist a fost rănit după ce o autospecială aparţinând Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui a fost implicată, vineri, într-un accident de circulaţie produs la ieşirea din municipiul Vaslui spre Bârlad.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Vaslui, în urma accidentului, un agent de poliţie în vârstă de 30 de ani a fost rănit, suferind un traumatism la picior, el fiind preluat de o autosanitară a Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

„Din primele verificări, se pare că un autoturism nu a acordat prioritate maşinii de poliţie, care circula regulamentar, şi cele două autoturisme au intrat în coliziune. Colegul nostru a suferit un traumatism la picior şi a rămas internat în spital pentru investigaţii”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări la faţa locului pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs accidentul. AGERPRES/(AS – autor: Loredana Ciobanu)