Printează acest articol Printează acest articol

Polițist erou la Pochidia – A salvat un bărbat care voia să se sinucidă

Un poliţist aflat în timpul liber a salvat viaţa unui tânăr care a încercat să se spânzure.

Un gest necugetat putea să îi curme viaţa unui locuitor din satul comuna Pochidia care, în data de 13 martie, a decis să îşi pună capăt zilelor alegând să se spânzure de un pod aflat la intrarea în localitate.

Tânarul poliţist, Ciobotaru George, aflându-se în timpul liber, a fost anunţat telefonic de către un locuitor al comunei, despre gestul necugetat al victimei. Agentul de poliţie s-a deplasat urgent la faţa locului, unde doar intervenţia sa promptă a salvat viaţa bărbatului.  A ridicat victima, care nu era conştientă şi i-a aplicat manevre de resuscitare. Astfel, a reuşit  să-l menţină pe bărbat  în viaţă până la sosirea ambulanţei. Ulterior, acesta a fost deplasat la spital unde a primit îngrijiri medicale. Victima este tatăl a doi copii minori.

Agentul de poliţie  Ciobotaru George  este angajat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui din anul 2017 fiind originar din comuna Brăneşti, judetul Gorj. Acesta îşi desfăşoară activitatea la Postul de Poliţie Pochidia.

Un comentartiu la “Polițist erou la Pochidia – A salvat un bărbat care voia să se sinucidă

  • 14 martie 2018 at 15:14
    Permalink

    Pai macar atat, politia din vaslui e praf total. Se plimba hotii si betivii la volan cum vor ei pe strada. Abia asteapta cate un copil de asta sa faca o fapta buna sa dea in toata presa ca vai ce buni sunt ei. Nu baieti, nu sunteti buni deloc, sunteti praf! Luati salariul ala degeaba in timp ce barbati beti dau cu toporul in cap la neveste!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.