Poliția de frontieră, piedică pentru contrabandiști

Poliţiştii de frontieră vasluieni, independent şi împreună cu inspectorii vamali, au descoperit în ultimele 24 de ore, bunuri accizabile (ţigări şi băuturi alcoolice) în valoare totală de peste 14.000 lei, pe care cinci bărbaţi au încercat să le introducă ilegal în ţară în scopul comercializării lor pe piaţa neagră de desfacere.

*În ziua de 11 aprilie , în jurul orei 01.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetăţeanul român C.A., în vârstă de 29 de ani, conducând un autocar marca Scania, înmatriculat în R. Moldova.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra autovehiculului, iar echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit ascunsă în plafonul autocarului, cantitatea de 13.040 de ţigarete, cu timbru de acciză R. Moldova.

*De asemenea, poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui au executat o acţiune punctuală în cadrul căreia au oprit în trafic, în localitatea Crasna, un microbuz care era condus de un cetăţean român, însoţit de alţi doi bărbaţi cu cetăţenie română, respectiv, R. Moldova. Microbuzul tracta o remorca în care se aflau mai multe colete.

În urma controlului efectuat asupra mijloacelor de transport, colegii noştri au descoperit 103,5 litri de bături alcoolice şi 39 de pachete de ţigări de diferite mărci, cu timbru de acciză R Moldova.

Cei trei bărbaţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

*Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă de către un bărbat de cetăţenie R. Moldova aflat la volanul unei autoutilitare, oprită la un control de rutină pe comunicaţia Albiţa-Iaşi. La controlul efectuat asupra bărbatului şi a mijlocului de transport a fost descoperită cantitatea totală de 121 litri de băuturi alcoolice.

Conform prevederilor legale, întreaga cantitate de bunuri accizabile, în valoare totală de 14.127 lei a fost indisponibilizată în vederea confiscării, şi a fost dispusă măsura sancţionării contravenţionale a lui C.A. cu amendă în valoare de 10.000 lei.