Poliția a făcut prăpăd! Sancțiuni record într-o singură zi

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, Secției 1 Poliție Rurală Vaslui și Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au acționat în  noaptea de 09/10 martie pe raza de competență, prin efectuarea de controale, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

 În perioada 09 martie, orele 14:00 – 10 martie a.c., orele 06:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vaslui și secțiile de poliție rurală arondate au desfășurat pe raza de competență, o acțiune de amploare, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.

Prin desfășurarea acțiunii s-a urmărit prevenirea delicvenței juvenile, prevenirea săvârșirii infracțiunilor contra patrimoniului, prevenirea săvârșirii infracțiunilor contra persoanei și în vederea impunerii unui climat de disciplină în rândul participanților la trafic, în vederea prevenirii producerii accidentelor rutiere.

 Cu ocazia activităților desfășurate, au fost legitimate peste 670 de persoane si controlate peste 260 de vehicule și mopede. Au fost, de asemenea verificate 14 societăți comerciale, printre care cluburile și discotecile de pe raza municipiului Vaslui şi din localităţile Poienești și Codăești.

Astfel, cu ocazia acțiunii au fost constatate 13 infracțiuni (5  privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe – faptă prevăzută de art. 336 Cod penal, 5  privind conducerea unui vehicul fără permis de conducere – faptă prevăzută de art. 335 Cod Penal, 2 pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice faptă prevăzută de art. 337 Cod penal și o infracțiune de furt în scop de folosință – faptă prevăzută de art. 230 Cod penal).

Cu ocazia desfășurarii acțiunii au fost emise 3 ordonanțe de reținere pe o perioadă de 24 de ore, pentru persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută de art. 337 Cod penal și lovire sau alte violențe, faptă prevăzută de art. 193 Cod penal.

De asemenea, polițiștii au aplicat 143 de sancțiuni contravenționale, dintre care 111 pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice) , 17 pentru abateri la Legea 61/1991 republicată (pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice) și 5 sancţiuni la O.U.G. 28/1999  (obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale).

Ca măsură complementară, au fost reținute 11 permise de conducere și retrase 7 certificate de înmatriculare. Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de peste 133.000 de lei.

La acţiune au participat poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigaţii criminale, investigare a criminalității economice, acţiuni speciale, jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vaslui și lucrători ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Vaslui.