Peste 450 de poliţişti la datorie pe 1 Decembrie
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, în județul nostru sunt programate ceremonii pentru depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor neamului şi la cele comemorative ale Marii Uniri, parade militare, precum şi spectacole cultural-artistice, la care se preconizează participarea unui public numeros.
În acest context, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui va acţiona, în perioada 30.11 – 03.12.2017, la nivelul întregului județ, cu peste 450 de poliţişti şi 211 autospeciale de poliție, în cadrul dispozitivelor instituite în zona desfăşurării manifestărilor publice, circumscrise acestei perioade.
Polițiștii implicați în misiunile desfășurate de Ziua Națională, sunt 280 din structurile de ordine publică, 109 sunt polițiști rutieri, iar 74 de polițiști sunt de la alte structuri.
Totodată, 135 de patrule de siguranţă publică, dintre care 30 pedestre şi 105 auto, vor acţiona, pentru menținerea ordinii și siguranței publice.
De asemenea, structurile de poliţie transporturi vor asigura patrularea pe trenuri de călători, cu precădere pe rutele către municipiile unde vor avea loc manifestările, precum şi în staţiile şi triajele de cale ferată.