Percheziții într-un dosar de corupție în care sunt vizați și membri ai PNL

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, peste 20 de percheziții într-un dosar de corupție în care sunt implicați și membri din cadrul unui partid politic, a informat DNA.

Surse judiciare au precizat, că printre persoane vizate se află proprietarul unei ferme de pui, Fănel Bogos, dar și mulți rezerviști din cadrul SRI și SIE.

Potrivit surselor citate, percheziții ar avea loc și la șeful PNL Vaslui, Mihai Barbu.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au transmis într-un comunicat remis AGERPRES că efectuează, miercuri, peste 20 de percheziții în București și în județele Ilfov, Iași, Dolj, Vaslui, Prahova, Hunedoara și Timișoara într-un dosar de corupție.

‘Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către persoane fizice (unele dintre ele membri în cadrul unui partid politic), a unor infracțiuni de corupție și asimilate infracțiunilor de corupție’, se precizează în comunicat. 

Președintele PNL Vaslui, Mihai Barbu, vizat de perchezițiile DNA, are un trecut plin de controverse și afaceri dubioase, de la firme radiate și contracte preferențiale în Ilfov până la salturi spectaculoase între partide.