Arme, muniție și țigări ilegale, la Cozmești

O armă neletală, muniție și țigarete deținute ilegal au fost ridicate de polițiștii specializați în arme, muniții și substanțe periculoase, în urma perchezițiilor efectuate pe raza comunei Cozmești.

La data de 21 februarie a.c., poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui au efectuat 4 percheziţii domiciliare în satul Fîstîci, comuna Cozmești, în baza mandatelor emise de Judecătoria Vaslui. Percheziţiile au vizat domiciliile unor persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Astfel, de la locuința unui bărbat, în vârstă de 73 ani, polițiștii au ridicat o armă neletală supusă autorizării (o armă cu aer comprimat), 4 tuburi cartuș pentru armă de vânătoare, 10 capse pirotehnice, precum și 3.760 țigarete având timbru de accizare din Republica Moldova, bunuri provenite din infracțiunea de contrabandă.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că bărbatul a procurat arma și capsele pirotehnice de la o persoană care le-a achiziționat din Italia, deși nu este deținător legal de arme și nu este autorizat pe linie de materii explozive. Arma, muniția și țigaretele au fost ridicate de polițiști în vederea continuării cercetărilor în dosarul penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive și contrabandă calificată.La acțiune au participat și luptători de la acțiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.