Patru premii I la ”Cupa Bicazului”, pentru copiii de la Cercul de Karting de la Palatul Copiilor Vaslui

Rezultate extrem de frumoase pentru echipajul Cercului de Karting de la Palatul Copiilor Vaslui, coordonat de prof. Mihai Crețu, care a participat la cea de-a IV-a ediție a Concursului Regional de Karting ”Cupa Bicazului”,  organizat duminică, 26 iunie, la Bicaz.

 Potrivit Regulamentului, competiția s-a desfășurat individual, cu probe de îndemânare și viteză pe categorii de vârstă, pe echipe evaluându-se cunoștințele de legislație rutieră.

”Echipajul care a reprezentat județul Vaslui a fost compus din patru membri și, desi la start s-au aliniat competitori din toată Moldova, am avut surpriza ca toți cei patru membri ai echipajului nostru să se claseze pe locul I la categoria lor de vârstă. Astfel, Andrea Crețu (10 ani) a obținut Premiul I la proba de îndemânare, Ioana Crețu (12 ani), Premiul I la viteză, Luca Obreja (13 ani) a câștigat Premiul I la proba de îndemânare, iar Sebastian Hriscu (14 ani), a obținut Premiul I tot la îndemânare. La final, toți concurenții au completat chestionare cu întrebări din legislația rutieră, iar punctajul obținut de echipa noastră ne-a situat pe locul III.  E un rezultat bun, obținut atât prin munca și curajul copiilor, pentru că este un sport destul de riscant,  dar și prin efortul părinților, pentru că nu poți participa la competiții dacă nu ai un kart omologat și echipamentul de protecție impus de regulamentele în vigoare. Pentru noi este un început de vacanță bun, vom participa în perioada următoare și la alte competiții și sperăm să obținem rezultate la fel de bune”, ne-a precizat prof. Mihai Crețu.