Patru persoane au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina

Pompierii bârlădeni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare și o ambulanță SMURD tip B2, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs pe DJ 243, sensul de mers Bârlad-Perieni.

La fața locului au intervenit un echipaj și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.
La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism în afara carosabilului, după ce s-a răsturnat de mai multe ori. În momentul producerii accidentului, în autoturism se aflau șase persoane, cinci adulți și un copil în vârstă de cinci ani. Până la sosirea echipajelor de intervenție, victimele au fost evacuate. Toate persoanele implicate în accident au fost evaluate, patru dintre acestea (un copil minor, o femeie și doi bărbați) având nevoie de îngrijiri medicale. După acordarea primului ajutor, victimele, între care și copilul în vârstă de cinci ani, au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad, pentru investigații suplimentare. Victimele au fost diagnosticate cu traumatisme în urma producerii unui accident rutier. Celelalte două persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital.
Pompierii militari au asigurat măsurile PSI specifice în astfel de cazuri.
Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști.