Obiceiuri, tradiții și superstiții în perioada Crăciunului

Se știe despre Crăciun că este sărbătoarea nașterii Domnului Iisus, o sărbătoare a liniștii sufletești, a păcii și a cadourilor. Crăciunul este o sărbătoare plină de lumină, de semnificații și simboluri. Sărbătoarea Crăciunului a fost întotdeauna o sărbătoare a bucuriei pentru creștini, dar, mai ales pentru copii, care așteaptă cu nerăbdare momentul împodobirii pomului de Crăciun sau zilele în care merg la colindat, primind în schimb daruri.  

Se spune despre brad că este un pom al vieții datorită faptului că el rămâne verde tot timpul, simbolizându-l, astfel, pe Hristos, veșnic viu. Despre obiceiul bradului de Crăciun nu se știe exact de unde a luat naștere. Se bănuiește că pomul de Crăciun ar fi apărut pentru prima dată la popoarele germanice, iar cu timpul acest obicei a intrat și în tradiția creștină.

În România bradul de Crăciun a fost împodobit pentru prima dată în palatul regelui Carol I de Hohenzollern, în anul 1866, iar de atunci românii au preluat această tradiție.

Bradul de Crăciun era împodobit, la început, cu fructe, flori de hârtie sau biscuiți. În timp, s-a trecut la ornarea acestuia cu fel si fel de minunății, printre care: globulețele de sticlă, beteala, bomboanele de ciocolată, instalațiile luminoase, etc

Există, de asemenea, obiceiul ca în vârful bradului de Crăciun să se așeze o stea, simbol al stelei care i-a călăuzit pe magi până la Betleem. Despre această stea se spune că aduce noroc și duce la îndeplinire dorințele.

Pe lângă bradul de Crăciun, creștinii ornează și așa numitele coronițe de Crăciun, agățate pe ușile de la intrare simbolizează sănătate și noroc, iar forma rotundă a acestora reprezintă veșnicia dragostei care nu piere niciodată.

O altă plantă folosită la decorarea caselor în preajma Crăciunului și a Anului Nou este vâscul. Se spune despre vâsc că este o plantă tămăduitoare, simbolizând, la unele popoare, armonia și pacea. De asemenea, sărutul sub vâsc face mai trainică și mai puternică iubirea într-un cuplu.

 

Bradul de Crăciun este o tradiție oarecum recentă în România, dar este cel mai îndrăgit obicei al sărbătoriilor de iarnă, datorită simbolurilor care i se asociază, și anume: dragoste, bucurie, fericire, împlinire, speranță, viață, sănătate, magie…!

Preziua Ajunului

Ziua de 23 decembrie este cunoscută în calendarul popular sub denumirea de preziua Ajunului sau ajunul Ajunului. De altfel, preziua Ajunului este cunoscută în popor și ca ziua în care încep obiceiurile și tradițiile de Crăciun.

În această zi de 23 decembrie, se sărbătoresc morții care coboară din cer pe pământ pentru a fi omeniți.  Astfel, după miezul nopții gospodinele pregătesc masa de Ajun, o masă pregătită pentru sufletele morților și încarcată cu alimente de post (grâu fiert, turtă, pâine, fasole bătută, prune fierte, etc). După sfințirea mesei de Ajun de către preot, în dimineața zilei de 24 decembrie alimentele vor fi împărșite membrilor familiei, cât și vecinilor. În Bucovina există obiceiul conform căruia pe masa de Ajun se pune doar grâu fiert, iar după ce preotul va pleca, gazda va împărți câteva turte celor din casă, după care trebuie să meargă cu ele prin vecini și să le împartă pentru sufletul morților, pentru sănătatea celor vii și pentru rodul câmpului.

Totodată, în seara de 23 spre 24 decembrie, după miezul nopții și până la ziuă, se obișuiește ca cetele de copii să meargă la colindat cu “Moș Ajunul”, “Bună dimineața la Moș Ajun” și “Nețalușul”. Aceștia strigă pe la casele gospodarilor “Bună dimineața la Moș Ajun, ne dați ori nu ne dați?”, iar stăpânii caselor le dau covrigi, mere, nuci, colindețe sau, mai nou, bani. În Transilvania colindătorii sunt considerați aducători de fericire și noroc.

Printre alte tradiții și obiceiuri care se practică în seara de Moș Ajun, se regăsesc și următoarele:

În vasul din care se toarnă apă pentru spălat gospodinele pun nuci pentru ca membrii familiei să fie sănătoși tot anul;

Nucile și merele purtate de colindători se vor descânta după care femeile care nu pot avea copii vor manca, se zice ca în curând acestea vor da naștere la prunci sănătoși;

Fetele nemăritate pun grâu pe patul unde va sta preotul pentru a se mărita în viitorul apropiat;

Unele gospodine pun câteva grăunțe sub așternutul unui pat pe care va sta preotul pentru ca în anul care vine să le stea cloștele pe ouă;

În unele părți ale Bucovinei, femeile își învață copii să strige “găinile să ouă”atunci când intră preotul în casă, deoarece găinile vor oua tot anul în șir, etc.

Tot în seara Ajunului Crăciunului se practică și anumite obiceiuri magice, dintre care:

Fetele pun sub prag câte o agrafă ca să treacă preotul peste aceasta, după care fata o va pune în păr și va dormi cu aceasta, zicându-se ca iși va visa astfel ursitul;

În seara spre Ajunul Crăciunului e bine ca țăranii să se gândească la păpușoi, ca să-i viseze peste noapte, cum îi vor visa așa vor fi peste an;

În seara Ajunului Crăciunului se pune calendarul de pâine: se freacă lama unui cuțit cu ceapă după care se bagă într-o pâine întreagă, iar după câteva ceasuri se scoate și se va analiza culoarea tăiușului – dacă fața cuțitului va fi mai mult roșie, atunci în vară va fi mult grâu, dacă va fi de culoare vânătă-negrie, va fi fân mult, iar daca va fi albastră-gălbuie, atunci va fi mult mălai, porumb.

Ajunul Crăciunului

Ajunul Crăciunului, în tradiția populară, este sărbătoarea de sfârșit de an patronată de moș Ajun.

Despre moș Ajun se spune că ar fi fost frate geamăn cu moș Crăciun, deoarece seamănă între ei ca două picături de apă. Totodată, se știe despre moș Ajun că ar fi fost ultimul dintre apostoli. De asemenea, moș Ajun este cel care a poruncit să se dea flăcăilor colaci, să se umble cu colindatul și să li se dăruiască florinți de la părinți. Conform tradiției Maica Domnului înainte de a naște a cerut ajutor lui moș Ajun, dar acesta, considerându-se prea sărac, a trimis-o către fratele său mai înstărit – moș Crăciun. Astfel Fecioara Maria a născut în staulul al cărui stăpân era moș Crăciun.

Se zice, din timpuri vechi, că în noaptea de Ajun nu e bine să dormi pe paie sau prin fân în grajdul animalelor, fiindcă în această noapte boii vorbesc între ei despre Mântuitorul Hristos care s-a născut în iesele și pe care aceștia l-au încălzit cu suflarea lor.

Se spune că în Ajun de Crăciun cerurile se deschid, dar această minune nu poate fi văzută decât de oamenii credincioși și buni la suflet.

O superstiție ne învață că în noaptea de Crăciun nu trebuie să deschidem ușa nimănui pentru că ne va zbura norocul din casă.

Un obicei care se întâlnește în multe regiuni ale țării este ca în ziua de Ajunul Crăciunului, preotul, dar și cântăreții bisericești să umble cu icoana nașterii lui Iisus Hristos.

Alte obiceiuri în seara dinaintea Crăciunului sunt următoarele:

Se spune că pentru a avea noroc, în decursul vieții, nu trebuie să mănânci nimic în ajun de Crăciun;

În ziua de Ajun când gospodinele ies prima dată în curte trebuie să adune câteva surcele pe care mai apoi să le împrăștie prin casă, aceste surcele se numesc “pui”;

Cei care cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în ziua de Ajun, pentru ca albinelor să le meragă bine și să nu le piardă la roit;

Gospodinele trebuie să fiarbă pentru masa de Ajun mai toate felurile de bucate, pentru a le avea și în anul următor;

La ajunul Crăciunului se pune puțină otavă pe masă, care după sărbători se va da vacilor să o mănânce, astfel le va merge bine și se vor înmulți;

În ajunul de Crăciun este bine să li se dea copiilor să mănânce bostan pentru a fi sănătoși tot anul, etc.

În unele locuri există obiceiul conform căruia fetele nemăritate trebuie să țină post negru pentru a-și putea visa ursitul.

În alte regiuni ale țării, fetele, pentru a-și vedea ursitul, lasă afară peste noapte puțin din toate felurile de mâncare negustate, astfel ursitul va veni și va gusta, iar acestea vor putea să-l vadă.

Ajunul Crăciunului este o sărbătoare plină de obiceiuri și tradiții populare, multe dintre ele păstrându-se încă atât la sate, cât și la orașe.

Colindul

Cea mai importantă sărbătoare a iernii, Nașterea Domnului  sau Crăciunul, aduce cu ea un obicei extraordinar de frumos și solemn – colindul.

Orice om își amintește, în această perioadă, de vacanțele de iarnă petrecute la bunici când timpul avea parcă alt sens, iar tradițiile erau la ele acasă și aduceau, de fiecare dată, bucuria și zâmbetul pe chipul tuturor. Când spui sărbători de iarnă, de cele mai multe ori, te gandești la zăpada ce urmează să îmbrace totul în alb, la mirosul de cozonac făcut de bunica în cuptorul din cărămidă și la colindele, care completează atmosfera de bucurie și emoție sufletească, pe care abia aștepți să le asculți și să le primești.

Lumea satelor ne-a oferit întotdeauna un exemplu de tradiție și zestre spirituală. Acolo totul are altă valoare, sărbătoarea Crăciunului este respectată cu sfințenie de fiecare în parte, iar tinerii, cu mic, cu mare, au datoria de a colinda pe la casele oamenilor, pentru a le ura de bine și sănătate.

Aceste cântece deosebit de frumoase, colindele, au menirea de a anunța Nașterea Mântuitorului, iar colindătorii reprezintă chipul îngerilor care au vestit Nașterea Domnului.

Începând din Ajunul Crăciunului și până aproape de Bobotează, ulițele satelor răsună de glasul colindătorilor, îmbracați în costume tradiționale, specifice fiecărei regiuni a țării.