O tânără vasluiancă, mândria Jandarmeriei Bacău

La 3 aprilie, Ziua Jandarmeriei Române, în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, trei membri ai acestei instituții își sărbătoresc nu doar ziua de naștere, ci și ziua în care s-au născut ca jandarmi. Pentru Maria Badea, în vârstă de 22 de ani, această dublă sărbătoare aduce un sentiment de mândrie și împlinire. Maria împărtășește cu noi pasiunea ei pentru uniformă, determinarea de a deveni jandarmeriță și sfaturile pentru cei care aspiră să urmeze aceeași cale.

Absolventă a Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni, Maria a simțit întotdeauna o atracție puternică pentru domeniul militar și pentru responsabilitatea pe care o presupune acesta. “Pentru mine, cariera militară este mai mult decât o meserie, este despre a-ți depăși în fiecare zi limitele, despre disciplină, despre a fi responsabil și corect”, a mărturisit Maria. Deși a întâmpinat dificultăți în drumul său către această carieră, Maria a refuzat să renunțe și să accepte eșecul. După două tentative nereușite la examenul de admitere la poliție, Maria a decis să-și concentreze eforturile către Jandarmerie, reușind să fie admisă din prima încercare. “Când am aflat că ziua mea este chiar de Ziua Jandarmeriei Române, mi-am dat seama că în viața nimic nu este întâmplător, iar la mine chiar s-a și dovedit a fi așa”, a adăugat ea.

În ciuda îndoielilor inițiale privind capacitatea ei de a face față într-un domeniu perceput tradițional ca fiind masculin, Maria a găsit sprijin și acceptare în rândul colegilor săi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău. “Acum consider că am meritat această meserie din plin. Pe lângă faptul că am ales un inspectorat în care diferențele între bărbați și femei nu există, colegii au fost primitori încă din prima zi și chiar de atunci am simțit ca am intrat cu adevărat în echipa lor”, a subliniat ea.

De la momentul intrării sale în echipa jandarmeriei băcăuane în aprilie 2023, Maria s-a dedicat cu devotament îndeplinirii funcției sale, fiind responsabilă de recepționarea demersurilor și solicitărilor de la cetățeni și alte instituții și de asigurarea circuitului acestora intern. “Mă mândresc că sunt jandarmeriță și că mi s-a atribuit sintagma ‘născută jandarmeriță’. Este primul an în care sunt felicitată de către o persoană, de exemplu, de două ori, de Ziua Jandarmeriei Române și de ziua de naștere”, a declarat Maria.

În final, Maria își îndeamnă cu pasiune pe cei care aspiră să urmeze o carieră militară să nu-și piardă niciodată speranța și să-și urmeze visul cu determinare. “Femeilor care vor să opteze pentru o carieră în Jandarmeria Română, le recomand să creadă în ele și să nu se abată de la visul lor, să își găsească forța de a trece peste orice obstacol, chiar și acolo unde pentru alții pare imposibil!”, a îndemnat ea.

Astfel, Maria Badea și colegii săi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău continuă să demonstreze că în Jandarmeria Română, nu contează genul, ci dedicarea, competența și determinarea în servirea țării și a cetățenilor ei. La mulți ani, Maria! La mulți ani, Jandarmeria Română!

One thought on “O tânără vasluiancă, mândria Jandarmeriei Bacău

Comentariile sunt închise.