O carte pe zi: ”Amor intellectualis, Romanul unei educații”, de Ion Vianu

”(…) părinții lui adevărați trebuie să fi fost niște principi germani, muzicieni, poeți, iremediabil închiși într-un elan pierdut, uciși de naziști. Prin cine știe ce întâmplare ajunsese la soții Chiraleu, fusese înfiat de ei. Această pereche nu putea avea copii. Și Tănușa era un copil înfiat. Dar era din neamul lor, fiica unui frate al doamnei Chiraleu.  Fratele mai mare, Mironi, aureolat de misterul apariției lui aproape supraterestre, avusese o puternică înrurire asupra fetiței.  Îi transmisese gusturile, disprețul lui pentru lume (care, la ea, se prefăcuse într-o sfială extremă). Făptura ei mica, cu ochii migdalați de icoană bizantină, era de o noblețe fără pată.  Privirea ei, deloc rece, deloc dominatoare, te țintuia cu o mândrie netrufașă. ”

„Amor intellectualis” este o carte scrisă de un artist care observă lumea cu ochiul format al psihanalistului de cursă lungă. Din îmbinarea acestor două elemente a ieșit  volum care prezintă procesul de formare a unui caracter, a unui personaj, de o calitate extraordinară.

Unic , nu neapărat prin modul în care e construit, ci prin felul în care readuce la viață figurile unor intelectuali din perioada evocată:  Edgar Papu, Vladimir Ghika, Ion Negoițescu, Nichita Stănescu sau pe bunul său prieten Matei Călinescu, ale cărui apariții adolescentin-bahice vin aproape total în contrast cu figura de mai târziu a eminentului teoretician literar, scriitor și eseist și profesor de literatură comparată.

Aici este și marele merit al cărții. Ion Vianu a evitat capcana idolatrizării celor dispăruți. Nu a căutat să readucă la viață, temporar, niște statui. A pus, în schimb, cap la cap amintirile despre ei și i-a reanimat așa cum au fost: intelectuali remarcabili, cu un apetit cultural insațiabil, dar și oameni obișnuiți în particular, cu defecte, cu temeri, cu obsesii, cu ambiții, cu lașități, precum și cu extraordinara lor calitate umană.

Erau anii de început ai terorii comuniste. Erau anii în care mulți oameni dispăreau fără să se mai știe nimic despre ei ani de zile. Unii nici nu se mai întorceau din închisorile unde erau trimiși. Ani în care intelectuali  de marcă erau complet marginalizați pentru delictul de a face parte din așa-zisa burghezie și de a fi oameni de cultură.

Volumul a primit premiul „Cartea anului 2010”, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundației Anonimul , Premiul pentru Eseu, memorialistică, publicistică al revistei Observator cultural pe anul 2010 și Premiul special al ediției 2011 a Premiilor USR

•        Rubrică realizată cu sprijinul Bibliotecii Județene Nicolae Milescu Spătarul Vaslui.

Cartea poate fi găsită la Secția de împrumut la domiciliu pentru adulți a Bibliotecii Județene