Noi premii pentru ansamblurile de dans de la Palatul Copiilor
Premii frumoase pentru elevii de la Palatul Copiilor, pregătiţi de prof. Elena Anuşca-Doglan la ediţia a V-a a Concursului Regional de Dans „Ritm si armonie”, desfăşurat sâmbătă, 26 noiembrie, la Colegiul Naţional “Emil Racoviţă” Iaşi.
Pe scenă au urcat peste 500 de copii din peste 20 de unităţi şcolare, dar Ansamblul coregrafic “Speranţa” de la Palatul Copiilor Vaslui a reuşit să se detaşeze clar la secţiunea “dans popular stilizat”, unde a obţinut locul I. Şi cel de-al doilea ansamblu coregrafic al Palatului Copiilor, “Prietenia”, a urcat pe podium, obţinând locul III la secţiunea “dans modern”.
“Felicitări organizatorilor, în mod special doamnei profesoare Mihaela Bogdan, pentru cadourile oferite: diplome, medalii, cupă! Felicitări copiilor pentru modul exemplar în care s-au mobilizat şi au concurat! Mulţumiri şi recunoştinţă părinţilor şi tuturor celor care au avut încredere în noi şi ne-au susţinut participarea la acest frumos si valoros concurs!”, a spus prof. Elena Anuşca-Doglan.