Născut în Ambulanţă
A născut în Ambulanţă, chiar în faţă porţii. Este vorba de o femeie de 36 de ani, din Bogdăneşti, a cărei sarcină ajunsese la termen, după propria afirmaţie, încă de pe 16, ianuarie, dar care nu a mers la spital pentru că mai are acasă cinci copii mici. Aşa că a chemat Ambulanţa în ultimul moment. Gravida a fost asistată la naştere de echipajul medical de pe Ambulanţă, abia după aceea fiind transportată la spital, împreună cu nou-născutul: o fetiţă de 2,850 kilograme.
Potrivit Aurorei Popa, managerul SAJ Vaslui, anual, peste 20 de gravide nasc în Ambulanţă, asistate de cadrele medicale de aici.
Vineri, 29 ianuarie, la ora 19.45, printr-un apel la 112, o familie din Bogdăneşti solicita un echipaj medical pentru o gravidă de 34 de ani, intrată în travaliu. La solicitare a plecat imediat un echipaj medical, format din dr. Mădălina Bărbuţă, Maria Alexandru-asistent şi Cristi Neghină-ambulantier. Pacienta a fost urcată în Ambulanţă dar, pentru că bebeluşul se grăbea să vină pe lume, echipajul medical i-a acordat asistenţa medicală necesară chiar acolo, în Ambulanţă lângă care aştepta tatăl copilului, fratele mai mare şi câteva vecine curioase. “Pentru noi, cei de pe Ambulanţă, aducerea pe lume a unui copil este o mare satisfacţie şi ne oferă o imensă bucurie. Ca medic la SAJ, nu eşti în fiecare zi pus în postura de a contribui, prin efortul tău şi al întregului echipaj, la naşterea unui copil sănătos şi fără probleme. Am avut şi o asistentă bună, cu experienţă, care a lucrat şi la maternitate, iar lucrurile au decurs perfect. Satisfacţia e a tuturor celor de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ), iar eu sunt mândră de fiecare om cu care fac echipă, asistente şi ambulantieri, pentru că de fiecare dată ne susţinem unii pe alţii, în cele mai grele împrejurări. Am văzut şi lacrimile din ochii tatălui, atunci când i-am spus că soţia e bine şi are o fetiţă. Omul nu ştia cum să ne mulţumească, dar lacrimile acelea de bucurie şi recunoştinţă au valorat mai mult decât orice cuvânt de mulţumire”, ne-a mărturisit dr. Mădălina Bărbuţă. Mama şi nou-născutul, o fetiţă de 2,850 kilograme, au fost transportate la spital în siguranţă.
“Se naşte destul de mult în Ambulanţă. Cred că avem, în medie, peste 20 de cazuri pe an. Datorită profesionalismului oamenilor noştri, nu sunt incidente. Am avut chiar şi o situaţie deosebită, când o tânăra asistentă a moşit în Ambulanţă, în doi ani consecutivi, aceeaşi femeie. Şansele de a se întâmpla acest lucru erau infime, dar coincidenţa a făcut că Dana Leahu, tânăra de care vorbim, să fie de gardă şi, mai mult, să mearga la solicitare în ambele situaţii”, ne-a spus Aurora Popa, managerul SAJ Vaslui.