Manifestări omagiale la aniversarea Centenarul Primului Război Mondial (foto)

Vineri, 26 august 2016, în municipiul Vaslui au avut loc manifestări omagiale, dedicate eroilor căzuţi pentru Reîntregirea Romȃniei, prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial.  Activităţile au fost organizate de Instituţia Prefectului – Judeţul Vaslui, cu sprijinul Consiliului Județean Vaslui, al Primăriei municipiului Vaslui şi al Centrului Militar Judeţean Vaslui și s-au desfășurat la „Monumentul Eroilor căzuţi la datorie în Primul Război Mondial”, amplasat în faţa clădirii din Strada Ştefan cel Mare nr. 69 (fosta Casă a Armatei din municipiul Vaslui).

Programul manifestărilor a cuprins oficierea serviciului religios și păstrarea unui moment de reculegere în memoria eroilor care au murit în timpul Marelui Război, rostirea solemnă a numelor celor care s-au jertfit pentru Reîntregirea Romȃniei, intonarea Imnului Eroilor, depuneri de flori și aprinderea de lumȃnări și candele la „Monumentul Eroilor”.

La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale și judeţene, reprezentanţi ai unităţilor militare și ai Garnizoanei Vaslui, veterani de război și cadre militare în rezervă și în retragere, reprezentanţi ai instituţiilor publice și ai organizaţiilor non-guvernamentale, mass-media și populaţia civilă din municipiul Vaslui.

Festivităţile de la Vaslui se înscriu în Programul naţional al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial, în concordanţă cu activităţile organizate de celelalte state europene, în memoria tuturor celor care și-au pierdut viaţa pe front, în perioada 1914 – 1916.

Avȃnd în vedere importanţa simbolică deosebită a Centenarului Marelui Război, prefectul judeţului Vaslui, Daniel Olteanu, a adresat tuturor reprezentanţilor administraţiei publice locale din judeţ  rugămintea de a dispune luarea măsurilor care se impun pentru aducerea monumentelor, cimitirelor și parcelelor de onoare ale eroilor romȃni și străini la o stare de întreţinere corespunzătoare. „Marcăm, în acest an, un secol de la intrarea Romȃniei în Primul Război Mondial, prilej de cinstire a memoriei eroilor romȃni care au murit luptȃnd pentru libertate, credinţă, întregirea neamului și a teritoriului naţional. Este datoria noastră, a urmașilor celor care s-au jertfit pentru ţară, să respectăm atȃt actele istorice, cȃt și făptuitorii lor. Îngrijirea mormintelor în care eroii Patriei își dorm somnul de veci este gestul nostru firesc de recunoștinţă și, totodată, un act de educaţie pentru generaţiile viitoare”, a afirmat Daniel Olteanu, prefectul Judeţului Vaslui, Daniel Olteanu.

ormintele şi operele comemorative de război româneşti, precum şi cele străine situate pe teritoriul României, sunt considerate aşezăminte social – culturale, fiind supuse regimului juridic stabilit prin Legea nr. 379 / 2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.