Printează acest articol Printează acest articol

Mândria de a fi român

Iniţial am vrut că astăzi să vorbesc despre proiectul nostru: un proiect care vrea să reflecte lumea în care trăim, aşa cum este ea: bună sau rea, dezbrăcată de interese, artificii şi meschinării ieftine, un proiect adresat vouă, în care să va regăsiţi şi să găsiţi lucruri adevărate, lucruri care vă interesează şi vă afectează într-un fel sau altul.
Decizia mi-a schimbat-o vecinul de la etajul trei. Omul avea la balcon un steag al României. M-am uitat de multe ori la el şi mi-am spus că acel tricolor reflectă exact imaginea României de astăzi: sfâşiată de conflicte, obosită, ştearsă, fără identitate. Ieri bărbatul a arborat un steag nou. Atunci m-am gândit la ce înseamnă de fapt mândria de a fi român. Un moment la care, probabil, ar trebui să reflectăm mai mult fiecare dintre noi, atunci când ne declarăm mândri sau nemandri de a ne fi născut în ţara asta. Trebuie să mărturisesc că, personal, nu am privit niciodată cu mândrie faptul că sunt român. Nici cu ruşine… Am luat-o ca pe un lucru firesc, aşa cum ţi se pare firesc să te fi născut în familia ta şi nu a vecinului, chiar dacă, poate, uneori ţi-ar fi plăcut că părinţii tăi să aibă o casă ca a celor de alături, sau o maşină ca a lor. Să iţi renegi ţara este, pentru mine, ca şi cum ţi-ai renega mama, tatăl, pe cei care te-au crescut, te-au educat, te-au format ca om. Aşa cum eşti tu… cu bune şi cu rele.
Ziua de 1 decembrie, zi aniversară, este probabil un bun moment de bilanţ pentru fiecare dintre noi, nu ca individ, ci ca cetăţean al acestei ţări. Problema identităţii noastre, şi a păstrarii ei, este un principiu al supravieţuirii acestei naţii. Şi când spun identitate mă gândesc la sentimentul colectiv că avem ceva de împărtăşit lumii, că avem ceva doar al nostru, o contribuţie originală la cultura şi civilizaţia lumii. Ne putem mandri cu asta, dar, cu siguranţă, nu este suficient. Pentru că identitatea noastră, ca popor, nu va rezista dacă ne bazăm doar pe istorie şi nu valorificăm sentimentul că acum, adică generaţia noastră, are de oferit ceva acestei lumi. V-aţi gândit vreodată cum ar arată lumea în acest moment fără români şi cate avem noi de oferit lumii? Probabil că acesta este punctul de plecare pentru proiectarea unor personalităţi pe agenda publică a lumii de azi. Dar mai întâi ar trebui să dovedim că facem, fiecare, ceva bun, ar fi necesar să îi preţuim mai mult pe cei care crează în ziua de azi. Am văzut o instituţie de cultură care a încercat să promoveze o minimă excelenţă în judeţele Moldovei, fără să fie strivită de populism şi demagogie politică. A reuşit cumva să o facă, dar fără să obţină sprijinul celor care ar fi fost obligaţi, daca nu din decenţă, măcar prin funcţiile administrative pe care le deţin să susţină un astfel de demers.
Probabil că în această zi ar trebui să se nască întrebări în toate mediile, de la cel politic, la cel civic, reflexii referitoare la cine suntem, ce ne leagă, ce avem în comun, cum putem reuşi împreună, cum putem fi solidari, ce trebuie să învăţăm din trecut, ce viitor vrem, ce sacrificii facem şi ce rezultate ne dorim.
Pentru mine, şi poate pentru fiecare dintre noi, Ziua României nu ar trebui să fie o zi cu solemnităţi agglomerate şi făţarnice, ci o zi în care să facem bilanţul şi, dacă este cazul, să ne redefinim ca oameni, ca popor.
(Mihai Rodan)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *