“Lumea” lui Constantin Tofan, la Muzeul Județean Vaslui

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui și Consiliul Județean Vaslui au deosebita plăcere de a vă invita la vernisajul Expoziției de pictură „Lumea mea” a artistului plastic ieșean Constantin Tofan. Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 26 iunie 2019, ora 17:00, în Sala „Arta” a muzeului vasluian și va fi prezentat de criticul de artă dr. Maria Bilașevschi din Iași.

Pictorul Constantin Tofan este profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, autor a numeroase expoziții personale, atât în țară, cât și în străinătate (Franța, Germania, Canada, SUA, Belgia, Spania, Italia etc.). Lucrările sale se regăsesc în mai multe muzee naționale, precum și în colecții private din țară și străinătate.

Constantin Tofan este născut în ziua de 14 aprilie 1952, în comuna Gârceni, județul Vaslui. Acesta a absolvit Facultatea de Desen, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (în anul 1974), apoi Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design a Academiei de Arte „George Enescu” din Iași (în anul 1994). Din 1990, el este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Organizatorii activității sunt prof. dr. Ramona Maria MOCANU, manager al Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui și muzeograful Marian Antoniu.

Expoziția de pictură „Lumea mea” va fi deschisă în perioada 26 iunie – 26 iulie 2019.

Sursa foto – TeleM Iasi